Boc: România nu are o problemă cu depunerea de proiecte, dar are o problemă majoră cu implementarea

Premierul Emil Boc a declarat, vineri, la Bistriţa, că în prezent România nu are o problemă cu depunerea de proiecte şi cu semnarea de contracte pentru fonduri europene, dar are "o problemă majoră" cu implementarea lor.

Urmărește
139 afișări
Imaginea articolului Boc: România nu are o problemă cu depunerea de proiecte, dar are o problemă majoră cu implementarea

Boc: România nu are o problemă cu depunerea de proiecte, dar are o problemă majoră cu implementarea (Imagine: Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

Emil Boc a făcut aceste declaraţii la Prefectura Bistriţa-Năsăud, în faţa autorităţilor publice locale, după ce ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a semnat contractele pentru patru proiecte care urmează să fie finanţate prin Programul Operaţional Regional axele 1 şi 3.

"Salut semnarea unor contracte în valoare de cinci milioane de euro pentru comunitatea de aici şi sper într-o eficienţă în implementarea lor. Partea grea a lucrurilor abia începe. În momentul de faţă, România nu are o problemă cu depunerea de proiecte, nu mai are o problemă cu semnarea de contracte, dar are o problemă majoră cu implementarea lor. De această problemă depinde absorbţia fondurilor europene în România şi posibilitatea de a le utiliza în integralitate", a spus premierul Boc.

El a declarat că, în România, în prezent sunt depuse proiecte în valoare 52,6 miliarde de euro pe fonduri structurale, unde există aproximativ 19 miliarde de euro, cu mult mai multe faţă de suma alocată.

"Proiecte contractate, semnate şi care sunt în implementare sunt 5.655, în valoare de 12,5 miliarde de euro. Aceste proiecte astăzi sunt în implementare", a anunţat Boc.

Premierul a spus că este mai "dureroasă" situaţia în ceea ce priveşte plăţile efectuate, care se ridică la 2,37 miliarde de euro.

"Aici e problema fondurilor europene în România, la capitolul plăţi efective şi rambursări: 2,37 miliarde de euro, din care aproape două treimi, 1,5 miliarde de euro, sunt partea de prefinanţări. Rambursările efective - cele 880 de milioane de euro - reprezintă lucrări efectuate, plătite, confirmate, certe, care au fost aduse efectiv în România", a spus Boc.

El a adăugat că în acest sector autorităţile locale au principala atribuţie, de acum înainte, de a mări absorbţia fondurilor europene.

"E datoria autorităţilor centrale să simplifice acolo unde mai este nevoie să simplifice birocraţia, dar dacă nu se ţin licitaţiile la timp, nu se repectă obligaţiile din contract şi nu se realizează lucrări de calitate, conform caietului de sarcini şi proiectului aprobat, atunci putem avea probleme cu absorţia fondurilor europene acum şi în ciclul următor, care începe în 2013 şi care poate diminua fondurile europene pentru România. De aceea, fac un apel cu toată responsabilitatea la toate autorităţile locale şi de implementare, să se aplece cu maximă atenţie şi să le implementeze la timp, pentru că nu e vorba că s-ar putea pierde bani pentru comunitate, ci e vorba de România, care ar putea pierde resurse importante de modernizare a ţării", a spus Boc.

Premierul a amintit că au existat situaţii când, de la semnarea contractului până la finalizarea licitaţiei, au trecut 18, chiar 20 de luni.

"Asta înseamnă punerea în pericol a proiectului. Noi am simplificat legislaţia şi se poate încheia contractul după prima etapă a contestaţiei la Consiliul Naţional de Soluţionale a Contestaţiilor, tocmai pentru a grăbi procedurile şi a nu tergiversa aceste demersuri. Dacă, în continuare, proiectele vor trena, şansele de a avea întârzieri în absorbţie sunt foarte mari", a declarat Emil Boc.

Premierul a făcut şi o trecere în revistă a absorbţiei fondurilor în Bistriţa-Năsăud, unde sunt în implementare proiecte în valoare de 330 de milioane de euro.

El a declarat că MDRT va avea în implementare, tot în judeţ, proiecte de 100 de milioane de euro pe ceea ce înseamnă modernizarea drumurilor de interes judeţean şi local, canalizare, apă, staţii de epurare, creşe, grădiniţe şi programe pe Măsura 322.

"România are o şansă mare de a-şi accelera creşterea economică utilizând patru motoare: fondurile de la bugetul de stat pentru investiţii, 35 de miliarde de lei, fondurile europene, Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii - 4 miliarde de euro - care a plecat în implementare şi programul de parteneriat public-privat", a spus el.

Premierul Emil Boc şi ministrul Elena Udrea au participat, vineri, la semnarea a patru contracte pentru finanţarea din fonduri europene a unor proiecte de importanţă pentru locuitorii judeţului Bistriţa-Năsăud: "Responsabilitate socială durabilă prin modernizarea, dezvoltarea şi echiparea clădirii Centrului de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoanele cu Handicap, din cadrul Complexului de Servicii Sociale Comunitare pentru Adulţi - Nuşeni", "Reabilitarea şi modernizarea străzilor din zona centrală a municipiului Bistriţa", "Sisteme de supraveghere în vederea prevenirii criminalităţii în centrul istoric al municipiului Bistriţa" şi "Restaurarea şi consolidarea clădirii monument de categorie A, strada Nicolae Titulescu, nr. 8 - Centrul de Artă Tradiţională - Casa cu Lei".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici