Boc solicită miniştrilor să sisteze achiziţiile de maşini şi plasme în companiile din subordine

Publicat: 12 05. 2010, 10:28
Actualizat: 06 11. 2012, 21:51

Companiile naţionale pe care le aveţi în subordine, vă solicit să sistaţi orice licitaţie care vizează maşini, sedii sau alte produse de acest fel care nu au incidenţă imediată şi importanţă pentru bugetul de stat şi pentru funcţionarea normală a instituţiuilor. Ele pot fi amânate pentru vremuri mai bune, acum trebuie să ne concentrăm toate eforturile pentru a realiza investiţiile majore de care România are nevoie prin economiile pe care le facem, inclusiv prin sistarea acestor licitaţii cu maşini, plasme, sedii pentru companii, regii naţionale, agenţii din subordinea Guvernului. Fiecare ministru răspunde de modul în care aceste licitaţii se vor opri la nivelul companiilor anunţate”, a spus Boc.

Solicitarea premierului a fost formulată după ce agenţia MEDIAFAX a prezentat, luni, o situaţie centralizată din care rezultă că instituţii guvernamentale şi companii de stat au cumpărat, în primele patru luni ale anului, maşini, laptopuri şi telefoane mobile de peste 100 milioane euro şi au bugetat alte achiziţii similare de 24 milioane euro, valoarea cumulată fiind apropiată de cea consemnată pe parcursul întregului an 2009.