Prima pagină » Economic » Nicolai: Proiectul „Prima casă” satisface o clientelă care a investit în imobiliare

Nicolai: Proiectul „Prima casă” satisface o clientelă care a investit în imobiliare

Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că programul "Prima casă" lansat de Guvern "riscă să fie o pierdere planificată a banilor publici", spunând că acesta "satisface o clientelă care a investit în imobiliare".
Nicolai: Proiectul
31 mai 2009, 14:40, Economic

Norica Nicolai a criticat programul "Prima casă", spunând că prin acest proiect autorităţile intenţionează să-i ajute pe dezvoltatorii imobiliari să-şi vândă casele, în loc să-i ajute pe români să-şi achite creditele neperformante.

"Acest proiect riscă să fie o pierdere planificată a banilor publici, dar să satisfacă o clientelă care a investit în imobiliare. Marea majoritate a măsurilor adoptate de acest guvern sunt excesiv populiste, nu au nici un fel de analiză şi nu vor face altceva decât să agraveze criza", a afirmat Nicolai.

Aceasta a mai spus că Guvernul ar trebui să ia în calcul înfiinţarea unei agenţii de preluare a creditelor neperformante, în special a creditelor populaţiei care nu-şi mai poate achita datoriile către bănci, credite care au implicaţii sociale şi "să încerce să impună juridic un moratoriu în executarea silită a celor care datorează sume de bani statului şi băncilor".

Guvernul a anunţat, miercuri, un program prin care creditele contractate pentru cumpărarea primei locuinţe vor fi garantate de stat în limită maximă de 60.000 euro. Garanţia va fi acordată persoanelor care achiziţionează pentru prima dată o locuinţă şi care nu au beneficiat anterior de un credit ipotecar.