Boc: Stadiul absorbţiei fondurilor UE va fi analizat joi, monitorizarea continuă pe perioada verii

Publicat: 06 07. 2011, 20:48
Actualizat: 06 07. 2012, 05:31

„Absorbţia fondurilor europene este un obiectiv aflat permanent sub observaţia Guvernului, chiar mâine (joi-n.r.) vom avea încă o şedinţă pe absorbţia fondurilor europene, astfel încât pe perioada verii nimeni să nu ia piciorul de pe pedala acceleraţiei”, a spus Boc.

Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut miniştrilor, în iunie, să se gândească dacă mai pot face parte din Guvern după prima jumătate a anului, în cazul în care datele care vor fi analizate pentru primul semestru vor indica un nivel redus al absorbţiei fondurilor UE şi al investiţiilor în domeniile pe care le gestionează.

El a arătat că modul în care sunt realizate investiţiile finanţate inclusiv din fonduri UE ar trebui să reprezinte principalul reper pentru miniştri în a considera dacă mai pot face parte dintr-un guvern.