- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (29.10.2010, 14:10)
- Ovidiu Bărbulescu , ,
Boc va avea, vineri seara, o nouă discuţie informală cu FMI
Premierul Emil Boc va avea, vineri seara, o nouă discuţie informală cu membrii misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), înainte de încheierea negocierilor cu instituţia financiară, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.
Urmărește
21 afișări
Boc va avea, vineri seara, o nouă discuţie informală cu FMI (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto)
În discuţia de joi seara, FMI a avertizat Guvernul că va depăşi ţinta de deficit stabilită pentru anul viitor dacă va introduce pachetul de măsuri ce vizează scăderea cotei unice, a CAS şi majorarea salariului minim peste 700 lei şi a cerut un program clar de priorităţi pentru investiţii, în special în transport şi sănătate, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse participante la discuţii.
"Fondul Monetar Internaţional a atenţionat că ţinta de deficit bugetar pentru 2011 va fi depăşită dacă este introdus pachetul de măsuri propus de coaliţie, deşi membrii Guvernului au insistat că această depăşire va fi estompată prin creşterea economică ce ar rezulta din relaxarea fiscalităţii. FMI a cerut în acelaşi timp un program clar de priorităţi în ceea ce priveşte investiţiile, în principal în transporturi şi sănătate", au arătat sursele.
Sursele au arătat că discuţiile dintre autorităţile române şi FMI vor continua în zilele următoare la nivel de experţi, fiind posibilă o nouă întâlnire a coaliţiei cu membrii misiunii Fondului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Rusia a început războiul cu o blocadă a porturilor ucrainene la Marea Neagră, dar acum situaţia s-a inversat
-
Spaţiul Schengen s-ar putea extinde din nou. Ce ţară europeană ar putea adera până la sfârşitul anului 2025
-
Un general polonez a fost demis după ce mine antitanc dispărute au fost găsite în depozitul IKEA
Liderii coaliţiei au propus FMI, la începutul acestei săptămâni, alături de scăderea contribuţiilor sociale de la 44% la 41% şi reducerea cotei unice de impozitare de la 16% la 12%, şi creşterea salariului minim de la 600 la 700 de lei.
Fondul Monetar Internaţional a transmis Guvernului însă că nu poate accepta pentru anul viitor o majorare a salariului minim pe economie mai mare de 650 lei, sub nivelul de minim 700 lei avansat în discuţii de reprezentanţii Executivului, au declarat atunci agenţiei MEDIAFAX surse participante la discuţii.
O misiune a FMI este prezentă începând din 20 octombrie, la Bucureşti, pentru evaluarea acordului în derulare şi începerea discuţiilor preliminare cu autorităţile române pentru încheierea unei noi înţelegeri. Vizita delegaţiei FMI se va încheia pe 1 noiembrie.
Citește pe alephnews.ro: Zuckerberg și Musk sunt nemulțumiți de legislațiile UE privind social media. De ce speră Meta și X că Trump le va aduce mai mulți bani
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Biden critică decizia lui Zuckerberg de a renunța la fact-checking: „Mișcarea Meta este foarte rușinoasă”. Ce spune compania
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Vine iarna în România! Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe