Boeing a obţinut o comandă de avioane în valoare de 4,9 miliarde de dolari

Boeing, unul dintre cei mai mari producători de avioane din lume, a anunţat că a obţinut o comandă pentru avioane în valoare de 4,9 miliarde de dolari de la operatorul Garuda din Indonezia, care încearcă, astfel, să se extindă şi să îşi înnoiască flota.

Urmărește
247 afișări
Imaginea articolului Boeing a obţinut o comandă de avioane în valoare de 4,9 miliarde de dolari

Boeing a obţinut o comandă de avioane în valoare de 4,9 miliarde de dolari (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cele 50 de avioane comandate de compania din Indonezia sunt din familia 737. Dintre acestea, 46 reprezintă comenzi noi de avioane cu o singură punte 737 MAX 8, în timp ce celelalte patru sunt înlocuiri ale comenzilor deja existente de Next-Generation 737-800 cu 737 MAX 8.

Operatorul din Indonezia a raportat că, în prezent, foloseşte 77 de aparate Boeing 737 şi că noile avioane îi vor acorda flexibilitatea de care are nevoie pentru a se dezvolta şi a-şi înnoi flota, în acord cu cerinţele pieţei.

În noiembrie anul trecut, Garuda a anunţat că plănuieşte să cumpere până la 250 de aparate de zbor noi, pentru a-şi dubla flota şi pentru a satisface cererea de pe piaţa locală, care înregistrează unul dintre cele mai rapide ritmuri de creştere la nivel mondial.

Pentru Boeing, contractul cu Garuda ajută compania în rivalitatea cu Airbus pe piaţa avioanelor cu o singură punte, cele mai folosite la nivel mondial.

Avioanele Boeing 737 concurează cu familia aeronavelor A320 produse de Airbus, în timp ce modelele Max cu motoare modernizate rivalizează cu noile aparate A320neo.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici