Ciucă pune presiune pe Romgaz: Avem nevoie de un ritm alert în implementarea proiectelor

Publicat: 10 01. 2023, 12:20
Actualizat: 10 01. 2023, 12:22

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii companiei Romgaz, pentru a analiza aspecte privind producţia de gaze naturale şi punerea în producţie de noi sonde.

A fost prezentată implicarea Romgaz în proiectele off-shore la Marea Neagră, inclusiv Neptun Deep.

Conducerea companiei a prezentat, totodată, evoluţia proiectului centralei de producere a energiei electrice de la Iernut, cu o putere instalată de 430 de MW.

“Guvernul acordă o importanţă deosebită investiţiilor care contribuie la consolidarea securităţii energetice a ţării. Rolul Romgaz, ca şi companie naţională, este determinant în implementarea planurilor Guvernului de a atinge acest obiectiv. Avem nevoie de un ritm alert în implementarea acestor proiecte, iar pentru asta am asigurat toate instrumentele necesare, atât financiare, cât şi legislative”, a declarat prim-ministrul.