Boloş, beneficiarilor de carduri pentru alimente: Sper să facem o surpriză plăcută
„Cei 250 de lei pentru cardurile de alimente… În perioada 19-23 decembrie am promis şi ne ţinem de promisiune. Eu sper să facem o surpriză plăcută şi anume pe 19 decembrie să intre toţi banii pentru cei aproximativ 2,4 milioane de beneficiari. Dacă reuşim acest lucru, vom anunţa la momentul potrivit”, spune Marcel Boloş.
Guvernul a decis joi acordarea pentru întreg anul 2023 a ajutorului pentru alimente, respectiv 250 de lei o dată la două luni, şi a aprobat compensarea cu 1.400 de lei, în două tranşe, anul viitor a preţului la energie pentru persoanele şi familiile aflate în vulnerabilitate, anunţă Marcel Boloş.
„Guvernul a luat două decizii extrem de importante pentru persoanele şi familiile aflate în vulnerabilitate. Referitor la cardul pentru alimente, s-a prelungit pentru întreg anul 2023 valabilitatea acestui card şi acordarea lui pe întreg anul 2023, adică 250 de lei o dată la două luni. Plafonul de venit până la care se acordă această compensare a creşterii preţului la alimente a fost crescut de la 1500 de lei la 1700 de lei. De asemenea, guvernul a aprobat măsurile necesare pentru ca tranşa a patra de acordare a cardului de alimente să aibă loc în perioada 19 – 23 decembrie. Aşadar, numărul de beneficiari de cardul pentru alimente este de 2,4 milioane de beneficiari, iar costul unei tranşe este de 600 de milioane de lei”, afirma Marcel Boloş.