Borbely: Sper să nu fim suspendaţi de la tranzacţionarea certificatelor de emisii

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Borbely Laszlo, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că speră ca România să nu fie suspendată de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, adăugând că, din informaţiile sale, o astfel de decizie nu se va lua "azi sau mâine".

Urmărește
5 afișări

Ministrul Mediului, Borbely Laszlo, a fost întrebat referitor la faptul că un comitet al ONU privind respectarea Protocolului de la Kyoto reunit la Bonn, în perioada 6 - 8 iulie, urmează să decidă dacă interzice sau nu României tranzacţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, după ce s-a constatat că statul român nu a respectat în întregime indicatorii din raportările anuale privind poluarea, aşa cum impune Protocolul de la Kyoto, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Borbely Laszlo a spus că au mai fost şi alte ţări suspendate de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, dar el speră ca acest lucru să nu se întâmple în cazul României, adăugând că, din informaţiile sale, o astfel de decizie nu se va lua "azi sau mâine".

"Într-adevăr, avem o sesizare din partea comisiei care se ocupă de aceste raportări, avem o audiere astăzi ( joi - n.r.) şi se va mai discuta probabil în cursul lunii august. Au mai fost şi alte ţări, deci nu este nici prima şi nici ultima oară când se acordă o suspendare pe o anumită perioadă şi în cazul în care (se va întâmpla) acest lucru se poate rezolva. Este o problemă de cum facem aceste raportări şi anul trecut au fost bani puţini pentru studii, acum am demarat studiul care ne ajută să avem raportarea - şi audierea chiar despre acest lucru vorbeşte, că noi arătăm că am urgentat şi vom corecta cu acele date suplimentare care le trebuie. Şi eu sper să nu fim suspendaţi. Dacă vom fi suspendaţi, nu azi sau mânie se va lua decizia, cel puţin acestea sunt informaţiile mele", a declarat Borbely.

Potrivit ministrului, România are 300 de milioane de unităţi de certificate de emisii de gaze cu efect de seră pe care le poate vinde, însă mai există "o ofertă foarte puternică din partea altor ţări", precum Rusia şi Ucraina, în ce priveşte numărul de astfel de certificate deţinute.

El a refuzat să precizeze dacă ţările amintite au nu doar o ofertă "foarte puternică", ci şi una mai avantajoasă decât România, motivând că în prezent România este în faza de negociere.

"În ceea ce priveşte A-urile, acele certificate pe care poate să le vândă România, acolo trebuie să ne mişcăm repede. Poate în această perioadă de suspendare nu va fi posibil. Suntem în faza de negociere ca în sfârşit să putem vinde măcar o parte din aceste certificate. În 2008 şi 2009 nu era legislaţia pusă la punct, numai în 2010, când am venit la minister, împreună cu Ministerul Economiei, pentru că ei sunt cei care semnează contractele, am finalizat legislaţia şi sper ca în perioada următoare să putem încheia unele tranzacţii", a spus Borbely, care a arătat că prin "perioada următoare" înţelege următoarele două luni.

Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră sunt alocate fiecărui stat semnatar al protocolului de Kyoto. Un certificat echivalează cu o tonă de CO2 emisă în atmosferă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici