Borbely: Sperăm ca în 2010 să ajungem la 55.000 de maşini cumpărate prin programul „Rabla”

Publicat: 27 04. 2010, 11:05
Actualizat: 09 11. 2012, 12:22

„Mă bucur să văd că am reuşit să impulsionăm vânzările de maşini în România prin programul «Rabla», aşa cum ne aşteptam. Din fericire, oamenii sunt descurcăreţi şi văd că economia de piaţă funcţionează, căci procentul de folosire a voucherelor este de 2,9 pentru o maşină nouă cumpărată. Văd că au apărut deja oferte ale dealerilor, care spun «Veniţi la noi să vă luaţi o maşină nouă şi vă dăm două vouchere ca să aveţi un preţ mai mic», asta este bine”, a spus Borbely.

Ministrul a subliniat, pe lângă importanţa economică a programului, şi efectele benefice ale acestuia pentru protecţia mediului.

„Sunt studii care arată că 12% din poluarea aerului la nivel european provine de la maşini. În aceste condiţii, la nivel european s-a pus problema reducerii acestui cuantum. Programul «Rabla» este una dintre metode, cea de-a doua problemă pe care trebuie să o rezolvăm este infrastructura. Stă în puterea noastră să facem tot ce putem şi aici”, a mai spus Borbely.