BP a rezolvat un litigiu comercial cu TNK-BP şi poate încheia un parteneriat cu grupul Rosneft

BP a acceptat să cedeze companiei TNK-BP participaţia pe care o are într-un proiect comun cu grupul petrolier rus Rosneft de a explora o regiune din zona arctică în schimbul permisiunii de a forma un parteneriat cu Rosneft, potrivit Reuters.

Urmărește
7 afișări

O instanţă independentă de arbitraj din Londra a permis BP să finalizeze un acord de parteneriat cu Rosneft, deţinut de statul rus, care presupune un schimb de acţiuni în valoare de 16 miliarde de dolari.

Vicepremierul rus Igor Sechin, membru în board-ul Rosneft, a declarat anterior că grupul nu vrea ca TNK-BP, companie deţinută în proporţie de 50% de BP, să fie implicată în operaţiunile arctice deoarece aceasta nu are experienţă în exploatări marine de mare adâncime. Cealaltă jumătate din TNK-BP este deţinută de consorţiul Alfa-Access-Renova, care reprezintă un grup de miliardari ruşi.

Deşi TNK-BP, a treia mare companie petrolieră din Rusia, nu are experinţă în explorarea zonelor arctice, acţionarii ruşi nu vor să rateze ocazia de a se implica în operaţiuni în aceste regiuni, notează Reuters.

"Decizia nu este satisfăcătoare. Dacă BP face schimbul de acţiuni cu Rosneft, te-ai putea întreba de ce atât efort dacă nu primeşti decât jumătate din ce ţi-ai propus iniţial", a afirmat un analist.

Conflictul cu TNK-BP datează din ianuarie, când BP a semnat acordul de parteneriat cu Rosneft. Acordul presupune cedarea a 5% din acţiunile BP în schimbul unei participaţii de 10% la grupul rus.

Alfa-Access-Renova s-a opus înţelegerii, considerând că acesta contravine clauzelor acordului de parteneriat TNK-BP, prin care părţile s-au obligat să dezvolte prin intermediul companiei comune toate proiectele din Rusia şi Ucraina.

O instanţă de arbitraj suedeză a interzis în martie BP să formeze parteneriatul Rosneft. Pentru a pune capăt litigiului, grupul britanic a vrut să cumpere compania comună, însă oferta a fost refuzată de coproprietarii ruşi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici