BP intră cu 7,2 mld dolari într-o alianţă în domeniul gazelor cu firma indiană Reliance Industries

Grupul petrolier BP va încheia un parteneriat cu compania Reliance Industries, căreia îi va plăti 7,2 miliarde de dolari pentru participaţii la mai multe perimetre petroliere şi de gaze naturale din India, transmite Reuters.

Urmărește
3 afișări

În urma acordului, BP va cumpăra de la Reliance Industries 30% din 23 de exploatări de petrol şi gaze naturale, cele două companii urmând să formeze şi o companie mixtă în domeniul gazelor.

"Parteneriatul se va concentra pe descoperirea de hidrocarburi în perimetre de mare adâncime din India şi va contribui semnificativ la îmbunătăţirea siguranţei energetice a statului", a declarat directorul general al Reliance Industries, Mukesh Ambani.

BP ar putea plăti companiei indiene sume de până la 1,8 miliarde de dolari dacă explorările vor demonstra că perimetrele pot fi dezvoltate în scop comercial.

Investiţiile noii alianţe ar putea ajunge la un total de 20 de miliarde de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici