Inspecţia Muncii: 95% dintre angajatori respectă noul Cod Fiscal privind transferul contribuţiilor

Publicat: 12 07. 2018, 16:28
Actualizat: 22 01. 2022, 02:28

„În perioada aprilie-iunie 2018, inspectoratele teritoriale de muncă au desfăşurat acţiuni de verificare a modului în care angajatorii au aplicat prevederile legale privind modificarea salariului brut (în principiu, creşterea salariilor brute cu valoarea contribuţiilor aflate anterior în sarcina angajatorului), în contextul transferului contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, registrul general de evidenţă a salariaţilor şi stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată începând cu 1 ianuarie 2018”, se arată într-un comunicat al Inspecţiei Muncii.

Potrivit surei citate, în cadrul acestei campanii au fost controlaţi 10.280 angajatori atât din mediul privat cât şi de la stat.

„În urma acestor controale s-au constatat următoarele aspecte: 95% din numărul total al angajatorilor controlaţi au respectat prevederile art. VII alin. 1 din O.U.G. nr. 82/2017 în sensul că, în unităţile în care nu exista încheiat contract/acord colectiv de muncă, a fost iniţiată negocierea colectivă, care este obligatorie pentru punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi, de asemenea, a existat o negociere colectivă a actelor adiţionale la contractele şi acordurile colective de muncă în vigoare, conform prevederilor art. VII alin.2 din O.U.G. nr. 82/2017, se arată în comunicatul Inspecţiei Muncii.