“Cea mai circulată rută aeriană din România în prezent este Bucureşti-Londra.“ O ştire din Business Magazin publicată încă din vara anului 2014 anunţa că cinci companii oferă zilnic posibilitatea de a ajunge în capitala Regatului Unit, pasagerii putând alege dintre 16 variante de zbor. Interesul pentru Londra a crescut vizibil de la începutul anului trecut, după ce Marea Britanie a ridicat restricţiile legate de muncă, iar emigranţii români au scăpat de perioada de aşteptare de câteva luni, cât dura obţinerea unui permis de muncă, scrie
Business Magazin.
Peste 100.000 de concetăţeni au decis să-şi încerce norocul în Marea Britanie, unii aflaţi la prima aventură în afara ţării, alţii în căutarea unei soluţii de avarie pentru criza economică profundă din Spania sau din Italia care i-a lăsat fără serviciu. De fapt, datele Institutului Naţional de Statistică arată că Marea Britanie este singura ţară de destinaţie cu valori în creştere ale emigranţilor români.
Faţă de anul 2008, numărul celor care au ales să emigreze în Italia, Spania şi Germania s-a înjumătăţit, în timp ce fluxul către Marea Britanie a crescut de câteva ori. Ana Maria Oprea, o tânără de 30 de ani care a ales în urmă cu un an să renunţe la poziţia de redactor-şef la Bucureşti şi să-şi încerce norocul în Anglia, se află printre ei. A găsit repede un post de recepţioneră la un hotel din oraşul de pe Tamisa şi de atunci, spune chiar ea, trăieşte ca în romanele lui Jane Austen.
S-a adaptat repede la viaţa de acolo şi a observat că Londra a devenit principalul pol de atracţie pentru forţa de muncă românească, dar şi pentru conaţionalii dornici să înceapă o afacere. Chiar în comunitatea în care locuieşte, în suburbiile capitalei britanice, antreprenorii români rulează afaceri ca acasă, iar Ana Maria Oprea povesteşte despre un antreprenor român pe care îl cunoaşte şi care „are o firmă de construcţii de mai bine de zece ani şi are contract cu supermarketuri precum Lidl, Asda şi Tesco şi îi merge foarte bine. Ne-am văzut recent la o cununie şi căuta să îşi cumpere o casă în Londra“.
Firmele de construcţii ocupă primul loc în domeniile de activitate preferate de antreprenorii români de la Londra, conform raportului „Enterprise and Innovation“ al companiei Makwana Consulting Ltd. Dintre cele 10-11.000 de firme româneşti din regat, 15% au activităţi în construcţii şi imobiliare, iar alte 10% în manufactură. Documentul mai arată că vârsta medie a proprietarului român de afacere la Londra este de 33 de ani şi că, în 75% dintre cazuri, este bărbat. O treime dintre firmele deschise de români au sediul social chiar în Londra, iar o mare parte în oraşele din zonele adiacente metropolei, cu precădere Harrow şi Milton Keynes.
Apetitul crescut al antreprenorilor români pentru Londra vine simultan cu faptul că în 2014 Londra a ocupat pentru prima dată locul întâi în clasamentul celor mai bune oraşe pentru afaceri la nivel mondial realizat de compania de audit şi consultanţă fiscală PricewaterhouseCoopers, depăşind la mare distanţă Singapore şi New York. Studiul „Cities of Opportunity“ pune accent pe o serie de factori care contribuie la succesul marilor zone metropolitane. Londra este de asemenea singurul oraş care a reuşit să ia cel mai mare punctaj la trei din cele zece categorii luate în calcul de experţii de la PwC: gradul ridicat al deschiderii mediului de afaceri faţă de companii străine, nivelul crescut al adoptării celor mai noi tehnologii, precum şi contextul economic extrem de favorabil.
Londra se află în top 5 la nivel mondial şi la uşurinţa modului cum se derulează afacerile, dar şi la capitalul intelectual al forţei de muncă. Capitala Marii Britanii este şi oraşul preferat al celor care doresc o relocare profesională, după cum mai arată studiul celor de la PwC.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.