Brown: Summitul G20 va stabili reguli internaţionale privind remuneraţiile bancherilor

Liderii G20 care se vor reuni joi, la Londra, vor decide, pentru prima oară, reguli internaţionale referitoare la remuneraţiile bancherilor, a declarat, marţi, premierul britanic Gordon Brown, citat de AFP.

Urmărește
7 afișări

"Veţi vedea, joi, la summitul G20, că economiile mondiale se vor pune de acord, pentru prima oară, în privinţa regulilor internaţionale pentru remuneraţiile bancherilor", a afirmat Brown după un discurs susţinut la catedrala Saint Paul, în prezenţa premierului australian Kevin Rudd.

El a explicat că fiecare ţară va susţine un set de reguli aplicabile în sectorul bancar.

"Dificultăţile trecutului ne-au determinat să ne punem de acord pentru adoptarea unor reguli internaţionale referitoare la sectorul bancar. Odată cu eliminarea paradisurilor fiscale, vom elimina şi practicile incorecte, astfel încât să existe reguli mondiale. În acest fel, regulile dintr-o anumită ţară nu vor mai putea fi evitate într-un stat vecin", a adăugat Brown.

Este pentru prima oară când remuneraţiile bancherilor fac obiectul unui angajament atât de precis, promovat în special de Franţa, în cadrul pregătirilor summitului G20.

În cursul discursului, Brown a arătat că sistemul financiar trebuie să funcţioneze în baza unor valori morale.

El a denunţat schimbările globale atât de rapide încât au depăşit puterea de înţelegere a oamenilor, care au permis ca membrii consiliilor de administraţie ale companiilor să vândă produse financiare fără să le cunoască valoarea, sau ca brokerii şi investitorii să comercializeze instrumente financiare fără să ştie ce vând sau ce cumpără.

La nivel general, Brown şi-a exprimat speranţa că liderii G20 se vor pune de acord asupra unor reguli economice internaţionale care să le reflecte propriile valori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici