- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
BT a pus poprire pe conturile SIF Banat-Crişana, pentru recuperarea unor cheltuieli de judecată
Banca Transilvania (BT) a pus poprire pe conturile bancare ale SIF Banat-Crişana (SIF1), pentru recuperarea unor cheltuieli de judecată de 5.300 lei, într-un proces referitor la hotărările AGA din aprilie 2010, printre care şi majorarea capitalului social al băncii şi listarea la Viena.
SIF Banat-Crişana a cerut strămutarea unui proces intentat băncii privind hotarările AGA din aprilie, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins în noiembrie cererea societăţii şi a obligat firma să plătească cheltuielile de judecată.
"Prin urmare, Banca Transilvania a început demersurile de executare silită a SIF Banat-Crişana, prin înfiinţarea popririi pe conturile bancare ale debitoarei, în vederea recuperării sumei de 5.297 lei, reprezentând cheltuieli de judecată", se arată într-un raport al BT.
În prezent, procesul se află pe rolul Tribunalului Comercial Cluj şi are următorul termen de judecată la 19 aprilie.
SIF Banat - Crişana a anunţat în iunie că a dat în judecată banca, cerând anularea tuturor deciziilor adunării generale din luna aprilie 2010, respectiv listarea băncii pe bursa de la Viena şi majorarea capitalului cu 391,5 milioane lei. Tot în aprilie, acţionarii Banca Transilvania au ales noua componenţă a Consiliului de Administraţie (CA), iar reprezentantul SIF Banat-Crişana, Gabriela Grigore, nu a mai primit un loc în CA.
Acţionarii BT au aprobat, la 28 aprilie, majorarea capitalului social cu 391,5 milioane lei, de la 1,08 miliarde lei la 1,47 miliarde lei, prin capitalizarea rezervelor, prime de emisiune şi aport în numerar. Operaţiunea presupunea aporturi în numerar de 120 milioane lei, capitalizarea rezervelor în sumă de 173,9 milioane lei şi utilizarea primelor de emisiune în valoare de 97,6 milioane lei.
Titlurile Banca Transilvania au închis şedinţa bursieră de luni la un preţ de 1,506 lei, cu 1,25% mai mic faţă de referinţă. La această cotaţie capitalizarea băncii este de 2,22 miliarde lei.
Acţiunile SIF1 au închis sesiunea bursieră de luni la un preţ de 1,21 lei, cu 1,85% peste cotaţia de referinţă. La acest nivel, capitalizarea societăţii este de 664,1 milioane lei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce înseamnă să fii președinte? Alexander Lukașenko spune că este treaba unui bărbat: „Doamne ferește să fie aleasă o femeie în Belarus”
-
Liderul nord-coreean Kim Jong Un ordonă producerea în masă a dronelor explozive
-
Războiul din Ucraina, ziua 996. Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Noi sancţiuni împotriva Rusiei din partea UE / Biden, presat de Europa pentru a spori sprijinul pentru Ucraina înainte de încheierea mandatului
-
Guvernatorul Băncii Angliei îndeamnă la reconstruirea relaţiilor cu UE: Brexitul a subminat economia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO