Bucşa, Bancpost: Principala ameninţare pentru revenirea economiei este inflaţia importată

Principala ameninţare pentru revenirea economiei este inflaţia importată, în contextul în care preţurile de consum sunt influenţate foarte mult de costul produselor importate, a declarat Dan Bucşa, economistul şef al Bancpost.

Urmărește
82 afișări
Imaginea articolului Bucşa, Bancpost: Principala ameninţare pentru revenirea economiei este inflaţia importată

Bucşa, Bancpost: Principala ameninţare pentru revenirea economiei este inflaţia importată (Imagine: Mediafax Foto)

El spune că procesul dezinflaţionist va continua, însă nu este convins că ţinta de 3% va fi atinsă.

"Inflaţia ar putea scădea sub 5% până în iulie. Şansele ca inflaţia anuală să ajungă la sfârşitul anului 2011 sub 4%, cu alte cuvinte, ca ţinta de 3% (fixată de BNR - n.r.) să fie atinsă, sunt ameninţate de creşterile preţurilor la combustibili şi alimente în toată lumeaa şi de liberalizarea anunţată a preţurilor la energie şi gaze naturale", a continuat Bucşa.

El a comparat situaţia României cu cea a SUA, unde chiar dacă se importă mult, această situaţie aproape că nu influenţează indicele preţurilor de consum.

Economistul consideră că anticipaţiile inflaţioniste din România sunt mari pentru că altfel nu se explică de ce, dacă nu există un consum ridicat, preţurile continuă să crească.

În ceea ce priveşte creşterea economică, Bucşa consideră că aceasta nu va trece de 1,5% în acest an.

"Ar fi minunat să îl atingem, dar nu ştiu dacă putem trece de la o contracţie de 2% la o creştere de 1,5%, având în vedere că nu sunt optimist în privinţa investiţiilor străine directe", a spus oficialul Bancpost.

El a adăugat că 2011 ar trebui să fie anul în care economia românească iese "în sfârşit" din recesiune, deşi redresarea va fi lentă.

"Consider că, pentru creşterea PIB-ului, factorii cheie sunt îmbunătăţirea percepţiei consumatorului faţă de situaţia economiei şi creşterea creditării. Dinamica reală prognozată a PIB-ului între -1,3% şi +1,4% indică faptul că nu vor avea loc modificări semnificative ale condiţiilor economice din acest an, în comparaţie cu 2010", consideră Bucşa.

Pe de altă parte, directorul general al Bancpost, Peter Weiss, consideră că România oferă oportunităţi "uriaşe" având în vedere potenţialul pe termen mediu şi lung.

El a arătat că Bancpost îşi propune în acest an să continue să crească, în condiţiile în care este o bancă de importanţă sistemică, şi să-şi dezvolte activitatea diviziei corporate.

"Dezvoltarea activităţii diviziei companii a băncii este un imperativ al anului 2011. Scopul este oferirea de soluţii financiare integrate, adică de pachete de produse, în afră de facilităţile de creditare", a spus şeful Bancpost.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici