Bucureşti, printre oraşele europene cu cel mai mare potenţial de revenire a pieţei de birouri-studiu

Pieţele de birouri din Bucureşti, Budapesta, din oraşele germane, dar şi din centrul Londrei au cel mai mare potenţial de revenire pe termen scurt şi mediu, având în vedere prognozele care arată că în aceste zone vor avea loc cele mai mari creşteri ale locurilor de muncă, potrivit King Sturge.

Urmărește
5 afișări

"Previziunile economice arată că vom vedea o îmbunătăţire modestă în majoritatea pieţelor de birouri din Europa. Cel mai mare potenţial de revenire pe termen scurt şi mediu îl au oraşele germane, Bucureşti, Budapesta şi Central London unde este prognozată cea mai mare creştere a numărului de locuri de muncă", consideră reprezentanţii companiei de consultanţă imobiliară.

Autorii studiului citează în acest sens datele Oxford Economics, potrivit cărora Bucureştiul va avea în perioada 2010-2015 cea mai mare creştere a numărului de locuri de muncă, respectiv de 4,8%. Frankfurt se află pe locul doi cu un avans de 3,2%, iar pe trei Budapesta cu 3%. Munchen se plasează pe următoarea poziţie cu o creştere estimată de 2,7%, în timp ce pentru Londra se prognozează un avans de 2,5%.

"Creşterea economică din 2010 a asigurat platforma necesară pentru o îmbunătăţire generală a pieţelor de birouri din Europa. Modesta creştere economică prognozată pentru 2011 ar trebui să sprijine în continuare acest sector, dar nu vom vedea o creştere spectaculoasă pe pieţele din Europa, ceea ce va determina o continuare a preocupării chiriaşilor pe consolidarea şi pe renegocierea contractelor de închiriere", apreciază King Sturge.

Cele mai performante pieţe de birouri din Europa în 2010 au fost Londra, Paris, Varşovia şi Moscova, unde chiriile au avut creşteri de două cifre, în timp ce la polul opus s-au aflat Dublin, Atena şi Praga, singurele unde au avut loc scăderi ale chiriilor. În Bucureşti, chiriile s-au stabilizat în a doua jumătate a anului trecut.

King Sturge, cu sediul la Londra, a deschis filiala din Bucureşti în 2006. Compania asigură o gamă largă de servicii imobiliare, incluzând consultanţă în investiţii, intermedierea închirierilor şi vânzărilor, administrarea proprietăţii şi a portofoliului, evaluări şi cercetări de piaţă precum şi management de proiect.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici