„Acum, sigur că, de-a lungul timpului, PSD a avut foarte multe dispute politice cu domnul preşedinte Iohannis, dar am spus foarte clar că nu avem o problemă ca această solicitare de suspendare să ajungă în plen pentru dezbatere şi vot”, a spus Marius Budăi, la Digi24.
Budăi a precizat că social democraţii au fost „transparenţi de la prima intenţie de a se depune o solicitare de suspendare regulamentară-neregulamentară, cum a fost dispusă la început, nu mai reluăm. Dar am spus foarte clar că nu vom vota şi am explicat şi de ce”.
El a amintit că şi Marcel Ciolacu ar fi zis acelaşi lucru: „că nu am fi votat”: „dintr-un singur motiv al eficienţei acestei decizii. Se termina această procedură cu două-trei săptămâni înainte de primul tur, când oricum, imediat după terminarea alegerilor, domnul preşedinte oricum ar fi trebuit să plece. Din punctul nostru de vedere, conform calendarului alegerilor”, adăugat el, spunând, de asemenea, că „poate era mai bine ca domnul preşedinte să-şi fi dat demisia din data de 4 februarie”.