- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Bugetul ANSVSA şi cel al Ministerului Mediului au fost votate de mai mulţi parlamentari absenţi
Mai mulţi parlamentari din Comisiile reunite de agricultură şi silvicultură au avizat favorabil bugetele ANSVSA şi Ministerului Mediului deşi nu au fost prezenţi la şedinţa de marţi sau au plecat înaintea votului final, ei comunicându-şi, telefonic sau prin bileţele, opţiunile către preşedinte.
Laszlo Borbely (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
Şedinţa Comisiilor reunite pentru agricultură, silvicultură, industria alimentară şi servicii specifice a început, marţi, la ora 14.00, conform programului anunţat, însă a fost întreruptă pentru aproximativ două ore de şedinţa plenului Camerei Deputaţilor, unde era programat votul final pe mai multe proiecte de lege importante, în câteva dintre ele Camera având chiar rolul de for decizional.
Înainte de pauza de aproape două ore, senatorii şi deputaţii din comisiile reunite de specialitate au avizat favorabil, cu câteva amendamente, bugetul Ministerului Agriculturii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Israelul a distrus o facilitate nucleară iraniană. Aceasta era considerată inactivă după închiderea oficială din 2003
-
Olaf Scholz şi Vladimir Putin au vorbit la telefon timp de o oră. Este prima discuţie directă din 2022
-
Macron: Europa se îndreaptă spre un război tarifar cu SUA şi China
-
Industria criptomonedelor este în extaz după victoria lui Donald Trump. Bitcoin, la noi maxime istorice
După reluarea şedinţei a venit rândul analizelor asupra bugetului Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP). În cazul primei instituţii discuţiile au fost la obiect, după aproximativ 15 minute parlamentarii stabilind să treacă la votul asupra amendamentelor depuse.
Cu ocazia votului însă a fost constatată lipsa cvorumului de şedinţă.
Senatorul Petru Daea, co-preşedinte de şedinţă, a explicat clar că, potrivit regulamentului, şedinţa fie trebuie suspendată pentru câteva minute, timp pentru cei absenţi din sală dar încă aflaţi în Parlament să ajungă la şedinţă, fie întreruptă şi reluată, cu vot, în dimineaţa zilei de miercuri.
"Acestea sunt singurele două variante legale", a spus Petru Daea, declarându-se nemulţumit de absenţa colegilor deputaţi şi cerând să fie consemnată "prezenţa statutară" a reprezentanţilor Senatului, şase prezenţi din 11 membri de drept.
Conform calculelor, lipseau patru parlamentari pentru a fi obţinut cvorumul de şedinţă.
"Ne facem de râs dacă votăm ceva în lipsă de cvorum, mai ales că este un vot consultativ", a opinat un alt parlamentar prezent în sală.
Cu toate acestea, şedinţa a continuat cu dezbaterile despre bugetul Ministerului Mediului, mai aprinse şi mai animate decât în cazul ANSVSA. Votul asupra bugetului Autorităţii Sanitar-Veterinare a fost amânat pentru finalul şedinţei.
Secretarul de stat Cristian Apostol, responsabil de problemele pădurilor, a fost întrebat despre gestionarea domeniului silvic, a parcurilor şi despre preţul "inexplicabil de mare" al lemnului de foc. Parlamentarii din comisiile reunite au ajuns chiar să-i reproşeze lui Apostol modul în care le-a fost prezentat bugetul, ei încolţindu-l cu întrebări pe secretarul de stat venit la Parlament în locul ministrului Borbely, aflat în Africa de Sud, la Durban, la o conferinţă internaţională pe tema schimbărilor climatice.
Chiar dacă nu au fost pe deplin satisfăcuţi de răspunsurile şi promisiunile lui Apostol, parlamentarii au considerat dezbaterile încheiate şi au trecut la vot, însă numărul celor prezenţi în sală scăzuse de la prima tentativă de vot în loc să crească.
Ignorând lipsa evidentă a cvorumului, preşedintele Stelian Fuia a cerut celor prezenţi să voteze, adăugând numărului de voturi exprimate direct din sală o listă de nume ale unora dintre membrii comisiei, citită în grabă, despre fiecare afirmând că i-a "lăsat scris" cum să voteze. Cu câte nouă voturi împotrivă, parlamentarii celor două comisii reunite au adoptat în final bugetele ANSVSA şi MMP.
Anterior, bugetul MMP primise aviz favorabil de la Comisiile reunite pentru administraţie, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, după o dezbatere formală ce a durat doar câteva minute.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO