Bugetul AVAS a fost majorat cu peste 21 milioane lei pentru procesele instituţiei

Bugetul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a fost suplimentat de Guvern cu 21,2 milioane lei pentru reprezentarea României în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale, dar şi pentru acţiunile judiciare prin care se solicită înstanţei eşalonarea la plată a titlurilor executorii.

Urmărește
22 afișări

Bugetul AVAS va fi suplimentat din Fondul de rezervă al Guvernului.

"Se aprobă suplimentarea bugetului Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului pe anul 2011 cu 21,1 milioane lei, pentru finanțarea cheltuielilor legate de reprezentarea României în fața Curții de Arbitraj Internaționale a Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții și pentru reprezentarea în procedurile judiciare prevăzute în OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii", se arată într-o hotărâre aprobată recent de Executiv.

În document se arată că AVAS nu dispune de resursele băneşti utile pentru cheltuielile necesare reprezentării României în astfel de litigii, deoarece toate conturile instituţiei sunt blocate ca urmare a executării silite declanşate în special de păgubiţii Fondului Naţional de Investiţii, şi că, în cazul în care această situaţie continuă, există riscul major ca România să nu fie reprezentată, ori să fie reprezentată necorespunzător, în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale.

Prin modificarea OG 22/2002, Guvernul a decis, la începutul acestui an, că instituţiile publice care, din motive temeinice, nu îşi pot achita obligaţiile de plată la care au fost obligate prin titluri executorii vor avea dreptul să solicite instanţei judecătoreşti care soluţionează cauza să îi acorde un termen de graţie sau/şi să stabilească termene de plată eşalonată.

În acelaşi timp, Guvernul a mai decis ca sumele repartizate AVAS de la bugetul de stat pentru plata cheltuielilor de personal, funcţionarea instituţiei şi reprezentarea României la Curtea internaţională de Arbitraj să nu mai poată fi executate silit până la 31 decembrie 2013.

Executivul a justificat decizia prin faptul că, la AVAS, conturile sunt blocate integral şi nu pot fi efectuate niciun fel de plăţi, ca urmare a popririlor instituite de executorii judecătoreşti în temeiul unor titluri executorii a căror valoare cumulată la 1 februarie 2011 este de 176,1 milioane lei.

În ordonanţa de modificare a OG 22/2002 se arăta de altfel că AVAS nu dispune de resursele băneşti pentru asigurarea cheltuielilor de reprezentare a României la Curtea de Arbitraj Internaţională în condiţiile blocării conturilor instituţiei, ca urmare a executărilor silite declanşate în temeiul unor titluri executorii.

Preşedintele AVAS, Aurelian Popa, a declarat pentru MEDIAFAX, în toamna anului trecut, că cea mai mare problemă cu care se confruntă instituţia este blocarea conturilor de către deponenţii FNI.

Pe rolul Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (ICSID) din Washington se află mai multe dosare privind privatizarea companiilor Rodipet, IMUM Medgidia şi Continent Marine Enterprise.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici