Prima pagină » Economic » Comisie de anchetă la ANRE pentru creşterea preţului la energie

Comisie de anchetă la ANRE pentru creşterea preţului la energie

Plenul reunit al Parlamentului a decis, miercuri, constituirea Comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, propusă de PSD, pentru a verifica modificarea preţului la energie pentru consumatorul final.
Comisie de anchetă la ANRE pentru creşterea preţului la energie

Comisia de anchetă privind activitatea ANRE are în rândul obiectivelor asumate verificarea transpunerii în legislaţia secundară a obligaţiilor care decurg din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale, dar şi a modului în care aceasta a influenţat modificarea preţului energiei la consumatorul final.

Un alt obiectiv asumat este verificarea modului în care au fost respectate atribuţiile şi obligaţiile ce decurg din OUG 33/2004 privind organizarea şi funcţionarea ANRE din punct de vedere al structurii organizatorice, al promovării personalului, al desfăşurării activităţii de control privind modul în care şi-au îndeplinit operatorii atribuţiile legale.

Comisia va fi formată din parlamentarii: Gheorghe Marin, Radu Ştefan Oprea, Miron Alexandru Smarandache, Marius Bota, Dumitru Chiriţă, Iulian Iancu şi Laurenţiu Nistor.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat la începutul lunii septembrie că este nevoie de înfiinţarea unei comisii de anchetă în legătură cu preţul de la energie din ultima perioadă. „

“Este bine să aflăm şi noi şi populaţia ce s-a întâmplat acolo şi care a fost jocul preţului la energie în ultima perioadă”, declara Liviu Dragnea.

Înfiinţarea comisie de anchetă a fost adoptată cu 161 voturi ”pentru” şi 51 ”împotrivă”.