Bulgaria, Grecia şi Turcia vor să lanseze pachete turistice regionale
Bulgaria, Grecia şi Turcia intenţionează să lanseze pachete turistice regionale, pentru a combate efectul crizei şi a atrage mai mulţi turişti, transmite Novinite.

Bulgaria, Grecia şi Turcia vor să lanseze pachete turistice regionale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Acest subiect a fost discutat la o reuniune a reprezentaţilor sectorului de turism din cele trei state organizată la Porto Carras, Halkidiki, unde au participat peste 60 de tour-operatori bulgari.
Operatori din Grecia şi Turcia şi-au exprimat disponibilitatea de a se implica în programe legate de staţiunile de turism şi spa din Bulgaria.
În plus, ar putea fi lansate iniţiative mixte în domeniul turismului medical şi religios, în vederea promovării unor destinaţii mai îndepărtate.
Participanţii au arătat că singurul impediment este regimul vizelor.
Turiştii străini care călătoresc în Grecia şi Turcia în această vară pot deja să îşi combine vacanţele cu excursii în destinaţii spa din Bulgaria.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:36
-
astăzi, 14:35
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1102. Zelenski călătoreşte la Londra pentru summitul european privind apărarea şi securitatea / Trump ia în calcul oprirea totală a ajutorului militar pentru Ucraina după confruntarea de la Casa Albă / Italia solicită un summit urgent între SUA şi Europa după întâlnirea Zelenski-Trump / Liderii europeni îşi reafirmă sprijinul pentru Ucraina după întâlnirea Zelenski-Trump