Burduja: Centrala care asigură autonomie energetică rafinăriei Petromidia a fost finalizată

Centrala de cogenerare care asigură autonomie energetică rafinăriei Petromidia a fost finalizată, în urma unei investiţii de 164 de milioane de dolari, a anunţat vineri ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Urmărește
899 afișări
Imaginea articolului Burduja: Centrala care asigură autonomie energetică rafinăriei Petromidia a fost finalizată

Sursa foto: Facebook / Sebastian Burduja

Potrivit ministrului, centrala de cogenerare de pe platforma rafinăriei Petromidia a fost finalizată, iar joi a intrat în faza testelor operaţionale. Este vorba de o investiţie de 164 de milioane de dolari, realizată prin Fondul de Investiţii în Energie Româno-Kazah, „un proiect pe care am reuşit să îl deblocăm şi să îl finalizăm după ani de zile”, susţine Burduja.

Centrala va aduce autonomie energetică pentru cea mai mare rafinărie din ţară, dar va contribui şi la creşterea stabilităţii Sistemului Energetic Naţional.

Ministrul Energiei susţine că proiectul utilizează cele mai moderne tehnologii, aşa cum sunt turbinele de gaz SGT-750 de la Siemens, o premieră în România.

„Cu o putere instalată de aproape 80MW, noua centrală va asigura integral necesarul de consum de energie electrică pentru Petromidia, reducând astfel presiunea asupra sistemului energetic naţional. Este un model de viziune, pe care îl văd tot mai des la companiile care activează în România: dezvoltarea de proiecte de investiţii pentru a produce energia necesară propriului consum. Ce înseamnă asta? Rămân bani pentru alte investiţii ale acestor companii, se pot crea noi locuri de muncă, creşte competitivitatea efectivă a companiilor prin reducerea costurilor cu energia”, susţine Sebatian Burduja.

El arată că acest proiect are beneficii şi pentru statul român: „Prin operaţionalizarea acestui proiect, aproximativ 11 milioane de dolari vor intra anual în bugetul de stat sub formă de impozite. Totodată, noua centrală de la Midia Năvodari este conectată şi la sistemul energetic naţional şi poate livra energie pentru români şi companiile româneşti”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici