Bursa a crescut vineri cu 0,5%, însă a înregistrat cel mai redus rulaj din ultimele 12 luni

Bursa a crescut vineri cu 0,5%, însă absenţa celor mai mulţi investitori de la tranzacţionare a dus lichiditatea la cel mai redus nivel din ultimele 12 luni, de doar 2,7 milioane lei.

Urmărește
4 afișări

O lichiditate sub cea de vineri a fost înregistrată la 29 aprilie, când operaţiunile au însumat 1,9 milioane lei (468.000 de euro). La acea dată, aproape jumătate dintre companiile listate nu s-au tranzacţionat pentru întrunirea AGA, astfel că rulajul pieţei a atins cel mai redus nivel din noiembrie 2003.

Lichiditatea de vineri este cu mult sub valoarea cumulată a transferurilor de joi, de 40,6 milioane lei (9,9 milioane euro). În acest an, valoarea medie zilnică a tranzacţiilor a fost de 46 milioane lei (11 milioane euro).

Cei mai mulţi investitori de la BVB au plecat încă de joi în minivacanţa de Paşte, iar puţinii jucători care au mai fost prezenţi vineri în piaţă au tranzacţionat la preţuri apropiate de ultimele cotaţii de joi, întrucât nu s-au putut orienta după evoluţia burselor externe. Majoritatea pieţelor externe au fost închise cu ocazia sărbătorilor de Paşte.

"Este posibil să vedem o situaţie asemănătoare şi în cursul săptămânii viitoare, date fiind adunările generale ale acţionarilor pentru cele mai importante companii, care cu siguranţă vor avea un impact puternic asupra lichidităţii pieţei. Acestă situaţie cred că se va schimba radical după ce vor trece perioadele de referinţă pentru primirea dividendelor, dar şi în momentul în care vor începe raportările financiare preliminare pentru primul trimestru al acestui an", a declarat pentru MEDIAFAX directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest, Mihai Mureşian.

Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni, analizate de indicele BET, au fost realizate al preţuri în creştere în medie cu 0,85%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au ridicat indicele BET-NG cu 1,12% peste nivelul de joi.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a crescut foarte uşor, cu 0,11%. Acţiunile SIF Moldova (SIF2) şi SIF Muntenia (SIF4) au fost oprite de la tranzacţonare pentru întrunirea AGA.

Variaţii uşoare a înregistrat şi indicele extins al Bursei, BET-XT, acesta avansând cu 0,65%.

Puţinii investitori prezenţi în piaţă au realizate tranzacţii cu titluri emise de 42 de companii din cele 74 de societăţi listate pe principalele patru categorii ale BVB. Totuşi, doar cinci acţiuni au înregistrat rulaje mai mari de 100.000 de lei.

Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi Banca Transilvania (TLV) s-au clasat pe primele două poziţii în funcţie de lichiditate, cu operaţiuni de 757.000 de lei şi, respectiv, 447.000 de lei. Titlurile FP au stagnat la 0,58 lei, iar acţiunile băncii au încheiat în creştere cu 0,93%, la 1,52 lei.

Pe următoarele locuri s-au clasat titlurile SIF Transilvania (SIF3) şi SIF Oltenia (SIF5), cu transferuri de câte 294.000 de lei, şi acţiunile Bursei de Valori Bucureşti (BVB) cu care s-au realizat operaţiuni de 185.000 de lei.

Unii investitori au tranzacţionat şi titluri de stat, produse structurate, contracte futures şi unităţi de fond, astfel că lichiditatea totală a BVB a fost de 3,2 milioane lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici