Bursa a pierdut 4,5% săptămâna aceasta şi a ajuns la nouă şedinţe la rând fără creştere

  • Trendul descendent adoptat la finele lunii august de BVB a continuat şi în prima săptămână de luna aceasta.
  • Astfel, între 2 şi 6 septembrie, indicele de referinţă BET s-a depreciat cu 4,5%, ajungând la 17.338,7 puncte, scrie Ziarul Financiar.
Urmărește
166 afișări
Imaginea articolului Bursa a pierdut 4,5% săptămâna aceasta şi a ajuns la nouă şedinţe la rând fără creştere

Bursa a pierdut 4,5% săptămâna aceasta şi a ajuns la nouă şedinţe la rând fără creştere

Vineri, dinamica benchmark-ului a fost de minus 1,9%, marcându-se astfel a noua şedinţă la rând fără creşteri. Acţiunile Conpet şi ale operatorului BVB au scăzut cu 4,8%, respectiv 7,1% pe fondul anunţului conform cărora cei doi emitenţi vor ieşi din structura BET pe 23 septembrie, urmând să fie înlocuiţi de Premier Energy şi Antibiotice Iaşi.

Alte dinamici notabile includ One United Properties (-3,8%), OMV Petrom (-3,4%), Romgaz (-3%) TTS (-2,9%), Sphera Franchise Group (-2,5%) şi Fondul Proprietatea (-2,5%). Acţiunile companiei de stat Transgaz au crescut cu 0,4%

Lichiditatea segmentului de acţiuni – piaţa principală şi AeRO – a fost de 65 de milioane de lei, peste media zilnică din ultima lună, în timp de lichiditatea tuturor instrumentelor financiare a însumat 77 de milioane de lei. Trei emitenţi – Banca Transilvania, Petrom şi FP – au asigurat împreună aproape jumătate din rulajul tuturor acţiunilor.

Indicele BET a scăzut de opt ori şi a încheiat o sesiune pe zero între 27 august şi 6 septembrie, interval în care capitalizarea cumulată a companiilor româneşti listate la BVB a scăzut cu 13,3 miliarde de lei, la 350 de miliarde. Anterior valului de deprecieri, benchmark-ul a înregistrat cea mai lungă serie de creşteri din 2024.

Joi, 5 septembrie, a fost atins maximul de lichiditate de la BVB din ultima lună, circa 90 de milioane de lei pe acţiuni. Pe 28 august a fost consemnat cel mai scăzut rulaj de anul acesta, cu tranzacţii de sub 20 de milioane de lei.

Pe de altă parte, cel mai recent maxim consemnat de BET a fost pe 18 iulie, când dinamica de la început de an era de plus 22%. Acum, randamentul din 2024 este de 13,1%.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici