Bursa a scăzut cu 0,7%, pe o lichiditate susţinută de acţiunile FP şi Banca Transilvania

Bursa a scăzut joi cu 0,71%, după numai o şedinţă de creştere, însă pe o lichiditate în revenire şi asigurată în proporţie de 66% de tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi Banca Transilvania (TLV).

Urmărește
6 afișări

Deşi în primele minute piaţa a avansat uşor, cu 0,2%, cotaţiile celor mai multe acţiuni au trecut pe scădere, investitorii de la BVB reacţionând la corecţiile înregistrate de bursele externe. Pieţele mature din Europa au scăzut după publicarea unui raport din care reieşea că inflaţia în China va fi peste aşteptări, ceea ce a reaprins temerile investitorilor cu privire la o politică monetară mai riguroasă.

Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni au fost realizate la preţuri în scădere în medie cu 0,7%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 1,03% sub nivelul de miercuri.

Acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare au înregistrat variaţii mai vizibile, astfel că la finalul şedinţei indicele BET-FI, care analizează şi titlurile FP, înregistra un recul de 2,38%.

Totodată, indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, a scăzut cu 1,29%.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 48,9 milioane lei (11,9 milioane euro), sumă cu 56% mai mare decât rulajul din şedinţa anterioară, de 31,3 milioane lei (7,6 milioane euro). Lichiditatea de joi a fost asigurată în porporţie de 66% de transferuri cu acţiunile FP şi Banca Transilvania, în valoare cumulată de 32,5 milioane lei.

Acţiunile FP au avut un rulaj de 19,4 milioane lei, iar preţul a scăzut cu 1,09%, la 0,591 lei.

Directorul de tranzacţionare al Rombell Securities, Adrian Tod, crede că aceste acţiuni sunt în scădere deoarece la începutul lunii mai se va relua procesul de despăgubire în titluri la Fond, iar de atunci vor fi mai multe acţiuni disponibile la vânzare, ceea ce va permite cumpărătorilor să ofere preţuri mai mici.

"Preţul la care se vor acorda acţiunile pentru despăgubiri va fi cam la nivelul la care s-au tranzacţionat acţiunile până acum, în jurul nivelului de 0,6 lei. Deci, cei care vor primi acţiuni la această valoare ar putea fi mai dispuşi să vândă decât cei care au fost despăgubiţi la 1 leu, cât era înainte de listare. Un alt motiv pentru scăderea acţiunilor Fondului este reprezentat şi de investitorii care fac piaţa pe acest simbol, deoarece sunt jucători de calibru, care reacţionează mai vizibil la ce se întâmplă pe bursele externe", a declarat Tod pentru MEDIAFAX.

Titlurile Băncii Transilvania au avut un rulaj de 13,1 milioane lei, din care 1,7 milioane lei au reprezentat valoarea unui deal. La finalul sesiunii, aceste acţiuni erau cotate la 1,501 lei, preţ similar cu referinţa. Deal-ul a fost realizat la 1,5 lei, preţ în scădere nesemnificativă cu 0,07%.

Tod crede că tranzacţiile mai mari cu acţiunile Băncii Transilvania au fost realizate de unii investitori care vor să îşi restructureze portofoliile înainte de AGA, deoarece preţul nu a înregistrat variaţii.

"Cred că este restructurare deoarece unele fonduri vor înregistra o scădere a activului net până la înregistrarea noilor acţiuni, iar pentru a evita acest lucru au preferat să vândă din aceste acţiuni înainte de data de înregistrare şi să le recumpere ulterior", a explicat brokerul.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 1,2%, linia fiind urmată şi de majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est, care înrehistrau corecţii de cel mult 1,4%. Cel mai dur recul, de 2,2%, a fost consemnat, însă, de bursa din Rusia. Pe de altă parte, piaţa din Bulgaria a fost singura care a încheiat în creştere, cu 0,8%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici