- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Bursa a stagnat vineri, într-o piaţă cu un rulaj foarte redus
Bursa a stagnat vineri, într-o piaţă apatică şi cu un rulaj de doar 5,6 milioane lei (1,3 milioane euro), iar acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au scăzut foate uşor, cu 0,1%, deşi în prima parte a zilei recuperaseră o parte din corecţia de 5% din precedentele patru sesiuni.
Întrucât cei mai mulţi investitori au absentat de la tranzacţionare, majoritatea acţiunilor au înregistrat variaţii foarte reduse. Rulajul pieţei acţiunilor a fost de şase ori mai redus decât valoarea cumulată a operaţiunilor de joi, de 34,6 milioane lei (8,4 milioane euro).
O lichiditate mai mică decât cea de vineri a fost înregistrată la 28 aprilie, când transferurile au fost de doar 4,9 milioane lei (1,2 milioane euro), însă atunci jumătate din acţiuni erau suspendate pentru întrunirea AGA.
Directorul de operaţiuni al SSIF Broker (BRK), Darie Moldovan, crede că piaţa a intrat într-o perioadă de acumulare, în care de regulă rulajele şi variaţiile sunt reduse, după corecţiile din săptămânile precedente.
"Este indecizie atât pe plan local, cât şi pe extern, unde lucrurile nu sunt foarte limpezi în privinţa direcţiei pieţelor. Cumpărătorii aşteaptă să vadă dacă pot obţine preţuri mai mici, în timp ce vânzătorii nu sunt dispuşi să vândă la aceste cotaţii deoarece cred că piaţa se va întoarce pe creştere. Este clar că nu mai vedem acelaşi interes al investitorilor ca în primul trimestru. În această perioadă cred ca ar fi interesanţi emitenţi noi, care să atragă capitalul disponibil ce nu poate fi absorbit în configuraţia actuală a pieţei", a declarat Moldovan pentru MEDIAFAX.
Titlurile Fondului Proprietatea au revenit pe creştere încă din primele minute, după ce corecţia din precedentele patru şedinţe a împins cotaţia din nou spre nivelul minim înregistrat pe bursă, de 0,499 lei. La mijlocul sesiunii, aceste acţiuni erau în creştere cu 0,6%, însăm, ulterior, cotaţiile au revenit la nivelul de joi.
Ultima operaţiune cu acţiunile Fondului a fost realizată la 0,5065 lei, preţ în scădere cu numai 0,1%. Aceste titluri au fost singurele din piaţă care au avut un rulaj de peste un milion de lei. Transferurile au cumulat 1,3 milioane lei.
Unii brokeri cred că acţiunile FP urmează acelaşi scenariu pe care l-au avut titlurile BRD şi SIF-urile în primele luni după listare, când presiunea la vânzare a dus preţurile din ce în ce mai jos, însă ulterior, după formarea unui acţionariat mai stabil aceste acţiuni au început să crească şi să fie printre cele mai căutate de la BVB.
La finalul zilei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în stagnare, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,4% peste nivelul de joi.
Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi ale Fondului Proprietatea, era în creştere cu doar 0,13%.
Variaţiile foarte uşoare au menţinut la nivelul de joi şi indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi FP.
Titlurile SIF Moldova (SIF2) au consemnat al doilea rulaj din piaţă, de 839.000 de lei, iar preţul a crescut cu 1,43%, la 1,275 lei.
Lichiditatea totală a BVB, de 9,8 milioane lei (2,4 milioane euro), a fost salvată de unele tranzacţii cu obligaţiuni, produse structurate, contracte futures şi unităţi de fond, în valoare cumulată de 4,3 milioane lei (puţin peste un milion de euro).
Totuşi, rulajul total este de aproape patru ori mai redus decât valoarea tuturor transferurilor de joi, de 36,8 milioane lei (8,9 milioane euro).
La finalul sesiunii de la Bucureşti, bursa din Frankfurt era în scădere cu 0,4%, piaţa de la Paris stagna, iar bursa din Londra avansa cu 0,3%. Cele mai vizibile variaţii pe bursele din Europa Centrală şi de Est erau consemnate de pieţele din Croaţia, Rusia şi Polonia. Bursele din Croaţia şi Rusia înregistrau corecţii de 0,7% şi, respectiv, de 1,5%, în timp ce piaţa din Polonia era în creştere cu 0,7%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ucraina primește 1 miliard de dolari de la Japonia și UK în cadrul programului Băncii Mondiale
-
Armata israeliană a interceptat o rachetă lansată din Yemen
-
Efectele declaraţiilor lui Trump despre Groenlanda: Danemarca va întări apărarea teritoriului
-
Infotrafic: ploaia şi zăpada îngreunează traficul pe mai multe şosele din România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:34
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1036. Rusia lansează un atac masiv cu rachete şi drone asupra Ucrainei în dimineaţa de Crăciun / Kievul simplifică achiziţiile de drone şi echipamente de război electronic
-
astăzi, 08:25
Atac masiv de Crăciun. Ruşii au atacat cu rachete sistemul energetic ucrainean