Bursa de la Bucureşti s-a menţinut pe minus şi a închis cu o corecţie de 0,46%

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a menţinut pe minus, pentru a patra şedinţă consecutivă, şi a suferit o corecţie de 0,46%, decuplându-se de pieţele externe, iar tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au acoperit peste o treime din piaţă.

Urmărește
5 afișări

"Sesiunea de tranzacţionare de astăzi (marţi, n.r) a fost marcată, în continuare, de ştirea de ieri privind perspectiva negativă a ratingului SUA. Chiar dacă pieţele externe dădeau semne de revenire, investitorii autohtoni au preferat să marcheze eventualul profit şi să rămână pe cash până vor aparea alte ştiri pozitive. Acest lucru este confirmat şi de volumele mari înregistrate pe principalii emitenţi cotaţi la BVB", a declarat pentru MEDIAFAX, Marcel Murgoci, directorul de operaţiuni al Estinvest.

S&P a revizuit, luni, perspectiva ratingului suveran "AAA" al Statelor Unite de la stabilă la negativă, întrucât există riscul ca politicienii americani să nu ajungă la un acord pentru a rezolva problemele fiscale ale ţării, iar Bursa de la New York a închis luni în scădere cu peste 1% în urma acestui anunţ.

De asemenea, Murgoci consideră că o dată cu revenirea pieţelor externe pe fondul unor ştiri pozitive, cum ar fi rezultate bune anuţate de emitenţii din SUA, piaţa noastra îşi va reveni şi va cauta un trend şi după datele de adunărilor generale ale acţionarilor.

Acţiunile FP au fost cele mai lichide din piaţă, cu un rulaj de 14,8 milioane de lei, iar cotaţia a închis în coborâre cu 1,63%, la 0,575 lei pe unitate. Astfel, titlurile Fondului au asigurat 36% din lichiditatea pieţei acţiunilor, de 40,6 milioane lei (9,9 milioane euro).

Rulajul pieţei acţiunilor a fost cu 55% mai mare faţă de valoarea operaţiunilor din sesiunea de luni, de numai 26,1 milioane lei (6,4 milioane euro).

Titlurile FP au fost tranzacţionate şi pe piaţa Deal, în cadrul unei tranzacţii de aproape 1,5 milioane de lei, la preţul de 0,58 lei pe unitate, în scădere cu 0,68% faţă de cotaţia de referinţă. Pachetul transferat a avut un volum de 2,58 milioane de acţiuni, reprezentând 0,01% din capitalul fondului.

Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece titluri, incluse în indicele BET, au fost realizate la preţuri în coborâre în medie cu 0,4%,, în timp ce titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,36% sub referinţă.

Indicele BET-FI, care include acţiunile SIF-urilor şi titlurile FP, şi-a acoperit o parte din corecţia de la jumătatea sesiunii, de 1,6%, şi a închis în coborâre cu 0,82%.

Astfel, indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile, a marcat o scădere de 0,47%.

Titlurile FP au fost urmate în topul rulajelor de acţiunile SIF Oltenia (SIF5) şi OMV Petrom (SNP), cu tranzacţii de 5,1 milioane lei şi, respectiv de 3,3 milioane lei. Cotaţia titlurilor SIF Oltenia a scăzut cu 0,78%, la 1,524 lei, iar acţiunile Petrom au urcat cu 0,48%, la 0,423 lei.

Rulaje mai mari de două milioane de lei au mai înregistrat acţiunile SIF Transilvania (SIF3) - 2,2 milioane lei şi SIF Banat-Crişana (SIF1) - 2,1 milioane lei. Titlurile SIF1 au consemnat cel mai sever recul de la categoria SIF-urilor, de 1,87%, şi au ajuns la 1,206 lei.

Unii investitori au realizat operaţiuni şi cu produse structurate şi unităţi de fond, de 1,19 milioane lei, astfel că lichiditatea totală a BVB a urcat la 41,9 milioane lei (10,2 milioane euro).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici