Bursa de la New York a închis joi în creştere, datorită optimismului privind revenirea economiei
Indicele Standard & Poor’s (S&P) 500 a crescut cu 0,2%, după a doua şedinţă consecutivă de apreciere, iar Dow Jones Industrial Average a câştigat 0,4%, inversând declinul din prima parte a zilei.
„Creşterea va accelera. Am avut cifre excelente privind cererile de şomaj, ceea ce îmi spune că vom vedea un raport solid privind piaţa de muncă. Fed a indicat că va fi vigilentă, urmărind ritmul revenirii angajărilor. Nu cred că vom vedea un program QE3. Cu toate acestea, se va continua cu o politică monetară relaxată”, comentează Philip Orlando, chief equity market strategist la Federated Investors din New York, care administrează active de 358 miliarde de dolari.
Indicele S&P 500 a crescut cu 6,8% de la începutul acestui an, datorită profiturilor peste estimări ale companiilor şi măsurilor de stimulare introduse de guvern.
Preşedintele Federal Reserve, Ben Bernanke, şi Federal Open Market Committee intenţionează să finalizeze în luna iunie programul de achiziţii de acitve de 600 miliarde de dolari, conoscut pe Wall Street drept „quantitative easing” (QE), menţinând în acelaşi timp dobânzile la niveluri „excepţional de scăzute pentru o perioadă extinsă de timp”, potrivit unui comunicat al Fed de luna trecută.
Autorităţile nu au convenit încă asupra unui plan de retragere a măsurilor de stimulare.
Acţiunile LinkedIn Corp, cel mai mare site de professional networking, au crescut de peste două ori joi, în prima zi de tranzacţionare după oferta publică iniţială, la 94,25 dolari (+109%).
Compania a vândut 7,84 milioane de acţiuni la 45 de dolari pe titlu, potrivit unui comunicat transmis joi. Oferta publică iniţială a atras fonduri de 352,8 milioane de dolari, iar LinkedIn s-a listat sub simbolul LNKD.