- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Bursa de la New York a închis joi în scădere uşoară, după o şedinţă volatilă
Bursa de la New York a închis joi în scădere uşoară, după o şedinţă volatilă, afectată de reticenţa investitorilor înainte de raportul de vineri privind şomajul, care ar putea accentua temerile legate de încetinirea activităţii economice din SUA, transmite Reuters.
Acţiunile au scăzut în debutul şedinţei, după ce indicele Standard & Poor's (S&P) 500 a căzut sub minimul lunii mai, însă progresele reuşite de autorităţile europene spre un program de bailout pentru Grecia a declanşat o revenire pe Wall Street.
Cei trei indici bursieri principali de la New York au continuat să scadă, iar investitorii anticipează noi corecţii dacă cifrele economice vor dezamăgi.
Indicele Dow Jones Industrial Average a închis în scădere cu 0,34%, iar S&P 500 a pierdut 0,12%, în timp ce piaţa Nasdaq a urcat cu 0,15%.
Analiştii anticipează creşterea numărului de angajaţi din economia americană, exceptând agricultura, cu 150.000 în luna mai, potrivit unui sondaj Thomson Reuters. Datele slabe de miercuri dintr-un raport privind numărul angajaţilor din sectorul privat american au determinat mulţi economişti să-şi reducă estimările, provocând cea mai puternică scădere pe bursă din ultimele câteva luni.
Totuşi, în urma pierderilor din ultima perioadă, potenţialul de scădere de la nivelul actual al pieţei este modest.
Acţiunile bancare au scăzut în prima parte a şedinţei de joi, după ce justiţia americană a cerut Goldman Sachs să explice rolul jucat în debutul crizei financiare globale. Sectorul financiar s-a stabilizat însă spre finalul zilei.
Titlurile din sectorul educaţiei au crescut pe un rulaj puternic, după ce autorităţile din SUA au relaxat o serie de reglementări care ar fi putut reduce sau bloca ajutorul de stat acordat studenţilor care se înscriu în programe operate de facultăţi for-profit.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Guvernul PSD – PNL a distribuit presei scrisoarea Guvernului ucrainean trimisă acum 9 luni care explică de ce George Simion are interdicţie în Ucraina
-
Rareş Bogdan, despre scrisoarea Kievului: Ciolacu minte, şi-l doreşte cu disperare pe Simion în turul 2
-
Iohannis s-a văzut cu Scholz la Berlin: discuţii despre stimularea investiţiilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO