- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Bursa de la New York a închis luni în scădere, din cauza temerilor privind economia şi zona euro
Bursa de la New York a închis luni în scădere cu peste 1%, din cauza temerilor privind deteriorarea condiţiilor economice la nivel global şi criza datoriilor de stat din Europa, transmite Reuters.
Acţiunile din industrie, energie şi sectorul tehnologiei, influenţate semnificativ de perspectivele privind creşterea economică, au înregistrat scăderi importante.
Datele nefavorabile din industriile prelucrătoare din Germania şi China au surprins pieţele şi au dat investitorilor un motiv să vândă.
Criza datoriilor de stat din zona euro a alimentat pesimismul investitorilor, iar trendul recent de vânzare a mărfurilor, monedei euro şi acţiunilor continuă nestingherit.
Principalul factor care determină scăderea pieţei este "o combinaţie de răcire economică globală şi creşterea riscului din Europa", potrivit lui Paul Zemsky, head of asset allocation la ING în New York.
Fitch a retrogradat vineri cu trei trepte ratingul Greciei, introducând ţara în categoria de risc ridicat, iar Standard & Poor's a schimbat perspectiva ratingului Italiei de la "stabilă" la "negativă", accentuând temerile din pieţe privind situaţia din zona euro. În acelaşi timp, puterea din Spania a înregistrat pierderi importante în alegerile regionale, iar investitorii se tem tot mai mult că revolta populaţiei faţă de măsurile de austeritate ar putea conduce la intrarea ţării în default (incapacitate de plată).
Euro a atins luni minimul ultimelor două luni faţă de dolar.
În acest context, indicele Dow Jones Industrial Average a închis în scădere cu 1,05%, iar Standard & Poor's 500 a coborât cu 1,19%. Piaţa Nasdaq s-a retras în acelaşi timp cu 1,58%.
Indicele MSCI al burselor din întreaga lume a pierdut 1,8%, cea mai abruptă scădere din ultimele două luni.
Aprecierea dolarului a afectat preţurile mărfurilor şi acţiunilor din sectoarele energiei şi resurselor.
Marii exportatori din SUA, care au avut mult de câştigat de pe urma scăderii dolarului în ultimii ani, au înregistrat luni scăderi importante ale acţiunilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ucraina primește 1 miliard de dolari de la Japonia și UK în cadrul programului Băncii Mondiale
-
Armata israeliană a interceptat o rachetă lansată din Yemen
-
Efectele declaraţiilor lui Trump despre Groenlanda: Danemarca va întări apărarea teritoriului
-
Infotrafic: ploaia şi zăpada îngreunează traficul pe mai multe şosele din România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.