Bursa de la New York a închis miercuri în creştere uşoară, datorită optimismului privind economia

Publicat: 03 03. 2011, 09:51
Actualizat: 06 11. 2012, 13:42

Indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,07%, iar Standard & Poor’s (S&P) 500 a finalizat cu un avans de 0,16%. Piaţa Nasdaq a câştigat 0,39%.

Bursa de pe Wall Street a fluctuat pe parcursul şedinţei în sens invers faţă de preţul petrolului. Cotaţia barilului de ţiţei Brent a atins din nou maximul ultimilor doi ani şi jumătate, de peste 117 dolari pe baril, dar a închis şedinţa în scădere.

„Şocurile iniţiale cauzate de creşterea preţului petrolului au dispărut şi ne dăm seama treptat că economia globală merge bine, că economia Statelor Unite merge bine. Totul se echilibrează”, comentează un analist american.

Creşterea a fost resimţită în toate sectoarele, în special în cazul companiilor expuse la fluctuaţia preţului energiei, însă volumul a fost unul redus faţă de media zilnică de anul trecut.

Piaţa a fost susţinută de o serie de date economice pozitive. Un raport al Federal Reserve a indicat că activitatea economică s-a îmbunătăţit în acest an şi un sondaj în rândul investitorilor privaţi a sugerat un trend solid de angajări la firme şi companii.

Acţiunile sunt influenţate semnificativ, din luna ianuarie, de tensiunile din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Temerile că preţul petrolului va creşte la niveluri care ar putea afecta relansarea economică au dominat sentimentul din piaţă.