Bursa de Valori Bucureşti: Creştere de 0,6% pe indicele principal BET

  • Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat o creştere de 0,6% joi prin indicele de referinţă BET, ajuns la 17.301 puncte.
  • BET-NG, unde sunt incluse companii din energie şi utilităţi, s-a apreciat cu 0,9%, arată datele bvb.ro.
Urmărește
51 afișări
Imaginea articolului Bursa de Valori Bucureşti: Creştere de 0,6% pe indicele principal BET

Dinamica de joi a fost susţinută de emitenţi precum Electrica (2%), OMV Petrom (1,8%), Fondul Proprietatea (1,7%) şi Sphera Franchise Group (1%). În afara indicelui, acţiunile Sinteza Oradea (STZ) au crescut cu 14,6% pentru a doua zi la rând.

Rulajul celor două pieţe de acţiuni – segmentul principal şi AeRO – a însumat 26 milioane de lei, cele mai lichide acţiuni fiind Banca Transilvania (5,6 milioane de lei), Transport Trade Services (4,3 milioane) şi Hidroelectrica (4,2 milioane).

CITEŞTE ŞISărbătoare în lumea crypto: Preţul Bitcoin se apropie cu paşi repezi de 100.000 de dolari

                      O fabrică de componente pentru baterii în valoare de 50 milioane euro va fi construită la Oradea

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici