Prima pagină » Economic » Bursă. Riscuri şi oportunităţi pe Wall Street la început de 2025

Bursă. Riscuri şi oportunităţi pe Wall Street la început de 2025

Milioane de americani şi-au văzut averile nete crescând de la începutul pandemiei încoace datorită evoluţiilor de pe piaţa bursieră.
Bursă. Riscuri şi oportunităţi pe Wall Street la început de 2025

Randamentele spectaculoase de pe Wall Street – 2023 şi 2024 fiind cei mai buni ani consecutivi de la finele secolului trecut, în timpul admi­nistraţiei Clinton – au continuat să stimuleze încrederea participan­ţilor la piaţă, tot mai optimişti cu privire la ascensiunea acţiunilor tehnologice, beneficiind totodată de un context eco­nomic robust, scrie CNN Business, citat de ZF.

Cu toate acestea, îngrijorările legate de sustenabilitate continuă să apară, experţii avertizând asupra riscurilor potenţiale care ar putea perturba impulsul pieţei şi ar afecta economia americană în ansamblu.

Propulsat de câştigurile obţinute de cei „şapte Magnifici“ din tehno­logie – Alphabet (Google), Amazon, Apple, Meta Platforms (Facebook), Microsoft, Nvidia şi Tesla –, indicele Nasdaq Composite a crescut cu 29% în 2024 după o creştere de peste 40% în anul anterior.

Capitalizarea cumulată a companiilor din indicele S&P 500 a urcat cu 10.000 mld. dolari anul trecut, subliniind rolul acestor emitenţi în susţinerea dinamicii.