- Home
- Economic
- NEW YORK, (10.11.2011, 10:49)
- Vlad Popescu ,
Bursele au deschis în scădere, din cauza temerilor privind criza din Europa
Marile pieţe europene au deschis ziua în scădere cu până la 1,2%, bursele din Asia au coborât cu cel mult 5,2%, iar pieţele din SUA au consemnat corecţii de până la 3,9%. Scăderile pieţelor sunt cauzate de temerile investitorilor cu privire la datoriile suverane, după ce creşterea randamentelor plătite de Italia pentru a se împrumuta de pe pieţe a anunţat agravarea crizei datoriilor de stat din zona euro.
Urmărește
252 afișări
Bursele au deschis în scădere, din cauza temerilor privind criza din Europa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Bursa de la New York a căzut miercuri cu peste 3%
Bursa de la New York a închis miercuri în scădere abruptă, cu peste 3%, înregistrând cele mai mari pierderi de la mijlocul lunii august, după ce creşterea dobânzilor plătite de Italia pentru a se împrumuta de pe pieţe a anunţat agravarea crizei datoriilor de stat din zona euro.
Indicele Dow Jones Industrial Average a finalizat în coborâre cu 3,2%, iar Standard & Poor's 500 a pierdut 3,67%, în timp ce Nasdaq Composite s-a retras cu 3,88%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Protest AUR față de anularea alegerilor prezidențiale. Românii care mărșăluiesc pe străzile din București cer demisia lui Iohannis și reluarea turului 2
-
Popularitatea lui Emmanuel Macron în rândul francezilor, în cădere liberă. Cea mai mică rată de aprobare din ultimii şase ani
-
Polonia susţine cererea lui Trump ca ţările NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB
-
Vicepreşedintele parlamentului slovac, în vizită la Moscova. Agenda discuţiilor
Toate cele 10 sectoare monitorizate de Standard & Poor's au finalizat în scădere, cel mai afectate fiind acţiunile financiare, care au pierdut 5,4% din cauza temerilor privind expunerea pe Europa.
Bursa americană reacţionează tot mai haotic la volatilitatea de pe pieţele europene ale obligaţiunilor de stat, iar investitorii reuşesc cu greu să ţină pasul cu evenimentele din zona euro.
"Piaţa a devenit un derivat al situaţiei din Europa", observă un analist american.
Randamentul obligaţiunilor de stat italiene a depăşit miercuri pragul critic de 7%, la care Portugalia şi Irlanda au fost nevoite să solicite ajutor extern, iar surse UE au declarat că oficiali germani şi francezi discută planuri drastice de soluţionare a crizei, inclusiv reorganizarea Uniunii şi restrângerea zonei euro.
Randamentul obligaţiunilor de stat italiene, care reprezintă dobânda plătită de guvernul de la Roma pentru împrumuturi, a crescut miercuri la 7,502%, un nou maxim istoric de la introducerea euro. Investitorii au vândut obligaţiuni italiene pe piaţa secundară, după ce casa de clearing LCH Clearnet a crescut nivelul garanţiilor colaterale necesare pentru a lua împrumuturi contra acestor titluri.
Totodată, insistenţa premierului italian Silvio Berlusconi pentru alegeri anticipate în loc de instalarea unui guvern interimar după demisia sa au alimentat temerile că perioada de instabilitate s-ar putea prelungi în Italia, întârziind reformele economice.
Italia a luat astfel locul Greciei la epicentrul crizei datoriilor de stat şi se apropie periculos de momentul în care va avea nevoie de un acord de finanţare externă care, ţinând cont de mărimea economiei italiene, ar putea fi peste posibilităţile UE.
Grecia nu a pierdut însă atenţia comunităţii internaţionale şi a pieţelor financiare, negocierile dintre politicienii de la Atena pentru formarea unui guvern fiind departe de o concluzie.
În zona corporate, acţiunile General Motors s-au prăbuşit cu 10,9% după ce constructorul auto a anunţat că va încheia anul în pierdere în Europa, din cauza deteriorării condiţiilor din regiune.
Bursa de la Bucureşti a scăzut uşor şi la deschiderea şedinţei de joi, influenţată de pieţele externe
Bursa de la Bucureşti a coborât cu 0,71% la deschiderea şedinţei de joi, într-o piaţă în care investitorii au continuat să ducă preţurile uşor în jos, influenţaţi de scăderile de pe bursele externe.
După primele minute, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,68%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,99% sub închiderea de miercuri.
Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a scăzut cu 1,48%.
La ora 10:28, indicele extins al Bursei, BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi FP, se plasa cu 0,91% sub nivelul de miercuri.
Investitorii au realizat transferuri cu acţiuni de 2,8 milioane lei (642.000 de euro), sumă cu 22% peste nivelul de la debutul şedinţei precedente, de 2,3 milioane lei (529.000 de euro).
Titlurile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 852.000 de lei, iar preţul a scăzut cu 0,86%, la 0,4402 lei.
Citește pe alephnews.ro: Ana Dumbravă a câștigat al treilea titlu consecutiv de „Cea mai bună jucătoare de Counter-Strike din lume”
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum arată iadul, porivit unui bărbat care a murit timp de 3 minute. Ce a văzut: 'Extrem de...
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe