Bursele europene au deschis în scădere, la minimele ultimelor şapte săptămâni
Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a coborât cu 0,9% până la ora 8:03 GMT (10:03 ora României), atingând cel mai redus nivel de la începutul lunii octombrie.
Industria manufacturieră din China s-a contractat în noiembrie cu cel mai mare procent din ultimele 32 de luni, în principal din cauza scăderii volumului comenzilor noi, potrivit unui sondaj preliminar PMI. Datele au alimentat temerile că economia chineză s-ar putea îndrepta către o „aterizare dură”, împingând lumea mai aproape de o recesiune globală.
Datele privind creşterea economică a SUA din trimestrul al treilea au fost revizuite marţi de la plus 2,5% la plus 2% raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut.
Acţiunile miniere au coborât în medie cu 1,9%, China fiind cel mai mare consumator de metale din lume.
În Asia, indicele MSCI al burselor din afara Japoniei a coborât cu 2,2%.