- Home
- Economic
- LONDRA, (04.10.2011, 10:59)
- Vlad Popescu ,
Bursele europene au deschis în scădere puternică. Există temeri că posibila intrare a Greciei în faliment ar putea declanşa o criză bancară în Europa
Bursele europene au deschis marţi în scădere puternică, cu deprecieri semnificative în sectorul bancar, din cauza temerilor că posibila intrare a Greciei în faliment ar putea declanşa o criză bancară în Europa.
Urmărește
760 afișări
Burse (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai impotante acţiuni europene a coborât cu 1,3% în debutul sesiunii, după ce a închis luni în scădere cu 1,2%.
Acţiunile grupului bancar franco-belgian Dexia s-au prăbuşit cu 13,9% în deschidere, după ce au pierdut luni peste 10%.
Banca se confruntă cu presiuni tot mai dure pe pieţe din cauza expunerii pe Grecia, iar ziarul belgian De Standaard scrie marţi că grupul s-ar putea diviza pentru a separa activele "toxice", iar activele "bune" ar putea fi vândute până la sfârşitul anului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Protest AUR față de anularea alegerilor prezidențiale. Românii care mărșăluiesc pe străzile din București cer demisia lui Iohannis și reluarea turului 2
-
Milanovic, pe cale să câştige alegerile prezidenţiale din Croaţia, potrivit unui exit poll
-
Popularitatea lui Emmanuel Macron în rândul francezilor, în cădere liberă. Cea mai mică rată de aprobare din ultimii şase ani
-
Polonia susţine cererea lui Trump ca ţările NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB
Indicele bancar european a coborât cu 2% în primele minute de tranzacţionare.
În Asia, indicele MSCI Asia-Pacific al burselor din afara Japoniei a coborât marţi cu 1,7%, iar indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis în scădere cu 1,1%, la minimul ultimelor şase luni.
Indicele global MSCI a coborât cu 0,7% şi a atins minimul ultimelor 15 luni.
Bursa din Coreea de Sud a suspendat la începutul şedinţei de marţi tranzacţiile programate pe principalul indice bursier după scăderi puternice ale contractelor futures, iar indicele general al pieţei s-a retras cu peste 5%.
Fondurile de stat din Taiwan au intervenit pentru sprijinirea companiilor taiwaneze mari listate la Seoul, precum Taiwan Semiconductor Manufacturing Co (TSMC), cel mai mare contractor de producţie de microchip-uri din lume, măsură care a ajutat piaţa coreeană să recupereze o parte din pierderi.
Aurul, considerat un activ sigur în perioade de volatilitate, s-a apreciat marţi în Asia cu 1%. În acelaşi timp, yenul a urcat la maximul ultimilor 10 ani faţă de euro, în timp ce dolarul SUA a crescut la maximul ultimelor nouă luni în raport cu un coş de valute de referinţă.
Preţul petrolului a coborât cu peste un dolar, la 75,92 dolari pe baril pentru referinţa SUA, respectiv 100,5 dolari pe baril pentru compusul Brent, afectat de temerile privind impactul crizei datoriilor de stat din zona euro asupra economiei globale şi de aprecierea dolarului.
Bursa a scăzut şi la deschiderea şedinţei, iar acţiunile FP au atins minimul de la listare
Bursa de la Bucureşti a scăzut uşor, cu 0,48%, la deschiderea zilei, pentru a treia şedinţă consecutiv, influenţată de bursele internaţionale, iar acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au atins cel mai redus nivel de la listare.
Titlurile Fondului Proprietatea au scăzut cu 1,41%, la 0,425 lei, şi au atins astfel cel mai redus nivel de la listarea la BVB. Aceste titluri au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 726.000 de lei.
Citește pe alephnews.ro: Incendiile din Los Angeles fac prăpăd. Ioan Alex povestește despre focurile devastatoare de la fața locului
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Senzori pentru albine și ciuperci ca materiale de construcție: Care sunt inovațiile care vor remodela viața în 2025
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum arată iadul, porivit unui bărbat care a murit timp de 3 minute. Ce a văzut: 'Extrem de...
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe