Electroargeş a raportat marţi dimineaţă că şi-a majorat deţinerea în cadrul Carbochim, de la 110.569 titluri la 487.233 unităţi, în urma unor achiziţii realizate joi. Astfel, firma din Curtea de Argeş a ajuns că controleze 12,55% din capitalul Carbochim.
Electroargeş a plătit trei milioane lei pentru cele 376.664 acţiuni cumpărate joi. Potrivit celor mai recente date comunicate Bursei, firma Portavon Galaţi, controlată de Chelu, deţine 29,61% din capitalul Electroargeş. Printre acţionarii semnificativi ai firmei se mai numără Tudor Dumitru, cu o participaţie de 10,7%.
De asemenea, alte patru firme controlate de Chelu, respectiv Fimansat, Lineas Trade, Altur şi Amicosottis, au anunţat că deţin cumulat 12,6% din Carbochim.
Astfel, omul de afaceri controlează cumulat 25,2% din capitalul Carbochim. Pentru deţinerile menţionate, firmele au plătit cumulat circa 7,2 milioane lei.
Chelu a cumpărat prin firma Fimansat 317.000 de acţiuni, iar prin Lineas Trade un pachet de 115.000 titluri. Ambele firme sunt controlate în proporţie de 95% din omul de afaceri.
Altur şi Amicosottis deţin pachete mici, de 20.000 şi, respectiv, 40.000 de titluri.
În sesiunea de joi, SIF Banat-Crişana (SIF1) şi SSIF Broker (BRK) şi-au lichidat deţinerile la producătorul de materiale abrazive din Cluj-Napoca, prin cinci tranzacţii speciale în valoare cumulată de 7,6 milioane lei.
Astfel, SIF Banat-Crişana a încasat 4,06 milioane lei pentru pachetul de 13,08% din capitalul Carbochim, iar SSIF Broker a obţinut 3,55 milioane lei pentru 11,44% din acţiunile firmei.
Ulterior, în şedinţa de vineri, preşedintele CA şi directorul general al firmei, Viorel Popoviciu, a vândut un pachet de 17,64% din acţiunile Carbochim, reducându-şi participaţia la numai 0,05% din capital. Popoviciu a obţinut 5,8 milioane lei pentru pachetul cedat.
Acţiunile Carbochim au crescut semnificativ în precedentele cinci şedinţe de tranzacţionare, dublându-şi preţul faţă de începutul lunii iunie. Cel mai recent transfer cu titlurile firmei s-a operat vineri, la 7,82 lei/acţiune, iar la această cotaţie compania este evaluată la 30,36 milioane lei.
Cifra de afaceri a producătorului de materiale abrazive a crescut anul trecut cu 16%, la 28,2 milioane lei (6,7 miloane euro), iar profitul a urcat de peste 11 ori, la două milioane lei.
În acţionariatul Carbochim se mai regăseşte Titus Popa – 11,16%, Pietro Ionescu – 10,78% şi Ion Răducanu – 10,68%.