Bursele europene au deschis în urcare, datorită speranţelor pentru soluţionarea crizei euro
Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,7% până la ora 8:03 GMT (10:03 ora României).
Guvernul italian a adoptat duminică un pachet de măsuri de austeritate de 30 miliarde euro, pe care îl va prezenta luni în parlament, calmând într-o oarecare măsură temerile din pieţe privind situaţia financiară a ţării.
Cancelarul german Angela Merkel merge luni la Paris, unde va prezenta, alături de preşedintele Sarkozy, propunerile franco-germane pentru modificarea legislaţiei UE în vederea introducerii unui control strâns al bugetelor naţionale în zona euro.
Traderii consideră însă că pieţele europene ar putea coborî, unii investitori fiind pregătiţi să vândă pentru a profita de creşterile puternice de săptămâna trecută.