Bursele europene au deschis miercuri în scădere, din cauza temerilor privind piaţa petrolului

Publicat: 02 03. 2011, 10:31
Actualizat: 06 11. 2012, 13:42

Indicele european de referinţă FTSEurofirst 300 a coborât cu 0,8% până la ora 8:03 GMT.

Preţul petrolului Brent se apropie de 116 dolari pe baril, după escaladarea tensiunilor din Libia, iar investitorii se tem că tensiunile s-ar putea răspândi către Arabia Saudită, cel mai mare producător şi exportator de ţiţei din lume.

„Dacă preţul petrolului urcă în intervalul 125-130 dolari pe baril, cred că în Statele Unite se vor cheltui tot mai mulţi bani pe carburanţi, în defavoarea altor bunuri. Acest scenariu va avea un impact negativ asupra revenirii economice”, comentează un analist al KBC Securities Bruxelles.

În sectorul asigurărilor, titlurile reasigurătorului elveţian Swiss Re au scăzut cu 4% după ce compania a anunţat că valoarea costurilor cu daunele legate de cutremurul din Noua Zeelandă va fi de circa 800 milioane de franci elveţieni.