"Procesul de privatizare a fost unul transparent şi monitorizat în mod constant de către instituţii internaţionale cum ar fi Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi alte instituţii europene importante. Privatizarea Petrom a fost aprobată de Guvernul şi Parlamentul României", a declarat purtătorul de cuvânt al Petrom, Dan Pazara.
Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă a Partidului România Mare care prevede abrogarea privatizării Petrom, rezilierea contractului de privatizare, precum şi mandatarea Ministerului Finanţelor să negocieze cu OMV plata despăgubirii prevăzută în acest contract.
Iniţiatorii actului normativ au fost senatorul PRM Corneliu Vadim Tudor şi deputaţii PRM Gelil Esergep, Lia Olguţa Vasilescu şi Marius Iriza.
Proiectul de lege are 4 articole.
Primul prevede că se abrogă Legea nr. 555 din 02 decembrie 2004 privind unele măsuri pentru privatizarea SNP Petrom SA.
Al doilea arată că se reziliază contractul de privatizare referitor la achiziţionarea de acţiuni ale SNP Petrom SA nr. 5/2004, încheiat de Ministerul Economiei şi Comerţului, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, în calitate de vânzător, şi OMV Aktiengesellschaft Austria, în calitate de cumpărător.
Al treilea articol prevede că se mandatează Ministerul Finanţelor să negocieze cu OMV şi să plătească valoarea despăgubirii prevăzute în contractul de privatizare referitor la achiziţionarea de acţiuni ale Societăţii Naţionale a Petrolului Petrom S.A nr. 5/2004, încheiat de Ministerul Economiei şi Comerţului, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, în calitate de vânzător, şi OMV Aktiengesellschaft Austria, în calitate de cumpărător.
"Orice altă dispoziţie contrară se abrogă sau se modifică în mod corespunzător la data intrării în vigoare a prezentei legi", arată ultimul articol al proiectului de lege.
În cazul acestui act normativ, Camera Deputaţilor este forul decizional.