Prima pagină » Economic » City break în România: zbori de plăcere la preţ fără taxă COVID

City break în România: zbori de plăcere la preţ fără taxă COVID

City break în România: zbori de plăcere la preţ fără taxă COVID

Călătoriile sunt o pasiune pentru Ingrid, studentă la Arhitectură în Bucureşti. Anul trecut s-a plimbat o lună prin oraşele din Franţa, apoi o săptămână la Dubai, iar de Crăciun a ajuns şi la Viena. Anul acesta îşi dorea să revadă Franţa.

A renunţat la idee pentru că preţurile pentru un bilet în capitalele europene s-au scumpit foarte mult. Dacă eşti însetat de călătorii unica şansă sunt city break-urile prin ţară. Însă şi aici s-a redus frecvenţa zborurilor. De exemplu, în acest weekend poţi zbura din Bucureşti doar spre Cluj-Napoca sau Timişoara, pentru că spre Iaşi, Craiova, Constanţa, Suceava, Sibiu sau Oradea nu există curse.

”Dacă tot nu pot pleca mai departe pentru că este toată nebunia asta cu pandemia am zis să merg pe la noi pe la munte să vizitez locuri din ţara noastră”, spune Ingrid Niculăiţ.

”Pe cursele interne să ştii că de multe ori găsim preţuri bune, similare cu cele de anul trecut. Pe cursele externe preţurile au crescut foarte mult. Mă uitam pe preţuri şi am văzut că astăzi poţi să plăteşti pe un bilet până la Roma sau până într-o insulă din Grecia acelaşi preţ pe care l-aş fi plătit până în Asia sau Africa anul trecut”, spune Cristina Roşca – senior editor Ziarul Financiar.