Prima pagină » Economic » Acţiunile chineze au scăzut cu peste 6%, în pofida intervenţiei pe piaţa monetară a Băncii Chinei

Acţiunile chineze au scăzut cu peste 6%, în pofida intervenţiei pe piaţa monetară a Băncii Chinei

Acţiunile companiilor chineze au scăzut marţi cu 6,2%, în pofida celui mai mare plasament efectuat pe piaţa monetară de banca centrală a Chinei în ultimele 19 luni, de 120 miliarde yuani (18,77 miliarde dolari), şi a unor date peste aşteptări de pe piaţa imobiliară, relatează MarketWatch.
Acţiunile chineze au scăzut cu peste 6%, în pofida intervenţiei pe piaţa monetară a Băncii Chinei

Indicele Shanghai Composite a scăzut cu 6,15%, iar Shenzhen Composite cu 6,58%.

Declinul indicelui din Shanghai a fost declanşat de evoluţia negativă a acţiunilor companiilor de stat.

Pe piaţa din Hong Kong, indicele HSI a coborât cu 1,43%, iar componenta companiilor chineze cu 1,8%.

Accentuarea tendinţei descendente a cotaţiilor acţiunile chineze reflectă evoluţia titlurilor din ultimele săptămâni, pe fondul neîncrederii investitorilor în eficienţa intervenţiei autorităţilor de la Beijing pentru susţinerea pieţei de capital.

Banca centrală a Chinei a oferit marţi băncilor comerciale refinanţare pe termen de 7 zile în valoare de 120 de miliarde de yuani (18,77 miliarde dolari), reprezentând cea mai amplă intervenţie a instituţiei pe piaţa monetară din ultimele 19 luni.