Care sunt cel mai bine plătiţi lideri politici ai lumii. Pe ce poziţie se află Băsescu şi Boc
Dacă America este cea mai mare putere a lumii, ne-am aştepta ca Barack Obama să fie cel mai bine plătit preşedinte al unei ţări. Sau dacă Germania se luptă să scoată un întreg continent din criză, atunci Angela Merkel să fie printre primii cel mai bine plătiţi lideri ai lumii.
Care sunt cel mai bine plătiţi lideri politici ai lumii. Pe ce poziţie se află Băsescu şi Boc (Imagine: Mediafax Foto)
Un top zece al celor mai bine plătiţi conducători de ţări arată că şeful de la Casă Albă este abia pe locul patru, iar cancelarul german aproape de coada clasamentului.
Angela Merkel are motive de frustrare având în vedere că salariul ei este mai mic decât al liderului unei ţări pentru care a dat bani pentru salvarea de la colapsul economic.
Este vorba despre preşedintele Irlandei, Mary McAleese, care se află cu două poziţi mai sus de Merkel.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Află care sunt cele mai mari salarii de lideri politici din 2010 pe www.incont.ro
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:09
Un avion cu şase persoane la bord s-a prăbuşit într-un cartier din Philadelphia
-
astăzi, 08:02