- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (03.03.2019, 09:56)
- Alina Botezatu
Care sunt primele companii pe care statul vrea să le includă în FONDUL SUVERAN
Loteria Română şi Imprimeria sunt primele două companii pe care statul propune să fie include în Fondul Suveran de Investiţii şi Dezvoltare (FSID), reiese dintr-un proiect de act normativ publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Urmărește
1736 afișări
Care sunt primele companii pe care statul vrea să includă în FONDUL SUVERAN
„Pentru a se crea cadrul legal astfel încât CN Loteria Română S.A. şi C.N. Imprimeria S.A. să poată intra în proprietatea privată a unui fond la data înregistrării acestuia la Registrul Comerţului, prin aportarea acţiunilor statului la cele două companii la capitalul social al fondului, este necesară o intervenţie legislativă la nivel primar. Intrarea celor două companii în proprietatea privată a unui fond presupune o serie de demersuri premergătoare a căror durată este influenţată în mod direct de crearea unui cadru legislativ adecvat. Modificarea actualului cadru legislativ este necesar a fi făcută anterior înfiinţării unui asemenea fond, ţinând cont de perioada necesară pentru asigurarea condiţiilor ca fondul să devină funcţional şi să-şi îndeplinească scopul de dezvoltare şi finanţare de proiecte de investiţii rentabile şi sustenabile, în diverse sectoare economice, singur sau împreună cu alţi investitori instituţionali sau privaţi, inclusiv prin participarea în parteneriate public-private, în vederea obţinerii de profit, estimată la circa 18 luni”, prevede un proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului (OUG), publicat de MFP.
Odată cu adoptarea acestui document, cele două companii pe acţiuni vor fi deţinute ca şi până în prezent de stat, dar statul va putea să fie acţionar sub diverse forme, iar actele constitutive ale celor două companii urmează să fie abrogate.
„Ţinând cont de faptul că nu se mai justifică reglementarea la nivel de lege a participaţiei statului la aceste societăţi (întrucât calitatea de acţionar este prevăzută în Hotărârea de Guvern nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice), se propune abrogarea prevederilor corespunzătoare din OUG nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale «Loteria Română» – S.A. şi OUG nr. 199/2000 privind înfiinţarea Companiei Naţionale «Imprimeria Naţională» – S.A., precum şi a actelor constitutive ale celor 2 societăţi, prevăzute în anexa la cele două acte normative, întrucât nu mai sunt aplicabile, fiind modificate prin hotărârile adunării generale a acţionarilor, conform dispoziţiilor legale”, precizează Nota de fundamentare a actului normativ citat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Totodată, se propune modificarea şi completarea OUG nr. 100/2018 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil fondurilor suverane de dezvoltare şi investiţii.
Astfel, dacă Institutul Naţional de Statistică (INS) reclasifică în sectorul administraţiei publice o companie ale cărei pachete de acţiuni au fost aduse ca aport în natură de către statul român la capitalul social al unui fond şi care poate conduce la reclasificarea acestuia în sectorul administraţiei publice, toate acţiunile acelei companii pot fi transferate cu titlu gratuit din proprietatea privată a fondului în proprietatea privată a statului prin hotărâre a adunării generale extraordinare a acţionarilor, capitalul social al fondului diminuându-se în mod corespunzător.
În plus, proiectul de act normativ elimină obligativitatea ca din Consiliul de Supraveghere să facă parte un reprezentant al autorităţii publice centrale, care exercită, în numele statului român, drepturile şi obligaţiile izvorâte din calitatea de acţionar unic, iar altul să reprezinte MFP.
Astfel, Consiliul de supraveghere al FSID va fi format din „nouă membri, desemnaţi de adunarea generală a acţionarilor” (AGA), dacă au expertiză „în domeniul financiar-bancar necesară îndeplinirii responsabilităţilor specifice fondurilor suverane, experienţă în administrarea de societăţi, integritate profesională, bună reputaţie, cunoştinţe, aptitudini şi experienţă adecvate complexităţii activităţii specifice fondurilor suverane, precum şi a criteriilor stabilite în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările şi completările ulterioare”.
De asemenea, noul act normativ va introduce reglementarea conform căreia remuneraţiile membrilor consiliului de supraveghere şi ale membrilor directoratului FSID le stabilesc AGA acestuia.
„Până la înfiinţarea, în condiţiile legii, a unui fond suveran de dezvoltare şi investiţii, la al cărui capital social se aportează în natură participaţia statului la Compania Naţională «Loteria Română» – S.A. şi la Compania Naţională «Imprimeria Naţională» – S.A. calitatea de acţionar a statului român la aceste companii se exercită de către Ministerul Finanţelor Publice”, mai arată actul normativ citat.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Orașul din România în care va ninge 3 zile neîncetat, începând chiar de astăzi. Prognoza meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe