Carmel Land Development, care anunţa dezvoltarea a 1.500 de locuinţe la Cluj, şi-a cerut insolvenţa

Carmel Land Development, care a anunţat dezvoltarea unui complex imobiliar cu circa 1.500 de locuinţe în Cluj-Napoca, investiţie de 100 milioane de euro, a depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de intrare în insolvenţă.

Urmărește
77 afișări

Carmel Land Development face parte din grupul Carmel International, care a anunţat în 2008 că are un buget de 400 de milioane de euro pentru proiecte rezidenţiale în România.

Firma a depus miercuri cererea de intrare în insolvenţă, iar termenul de judecată stabilit de tribunal este 1 februarie.

Contactaţi de MEDIAFAX reprezentanţii Carmel Land Development nu au dorit să comenteze informaţiile.

Proiectul din Cluj-Napoca prevedea construcţia a 1.500 de apartamente, în 24 blocuri de până la 30 de etaje, potrivit planului urbanistic zonal aprobat în 2008 de Consiliul Local al oraşului Cluj-Napoca. Proiectul Carmel urma să fie realizat pe o suprafaţă de 7,1 hectare în sudul cartierului Bună Ziua.

Primele apartamente ar fi trebuit fi livrate la începutul anului trecut.

Potrivit datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor, Carmel Land Development avea în 2009 datorii de peste 41 milioane lei. Pe de altă parte, firma a împrumutat în 2007 de la Volksbank patru milioane de euro, arată datele înregistrate la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

Dezvoltatorul imobiliar Carmel Investments Group, controlat de investitori israelieni, a anunţat în 2008 investiţii de 400 milioane euro pe o perioadă de cinci ani în construcţia a circa 3.000 de apartamente şi 50 de vile în Bucureşti şi Cluj-Napoca, primul proiect fiind finalizat în zona Pipera din Capitală.

Carmel Investments este listat la Bursa de la Tel Aviv, participaţia majoritară fiind deţinută de familia Beer, care este implicată în activităţi de comerţ şi investiţii imobiliare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici