- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (08.05.2015, 09:45)
- Raluca Ghinea
Carpatica a trecut pe profit în primul trimestru, cu 0,65 milioane lei, dar activele sunt în scădere
Banca Comercială Carpatica (BCC) a trecut pe profit în primul trimestru, cu un rezultat de circa 0,65 milioane lei, faţă de o pierdere de aproape un milion lei în perioada similară a anului trecut, în timp ce activele s-au redus cu 0,4%, la aproximativ 3,24 miliarde lei, a anunţat vineri instituţia.
Urmărește
124 afișări
În primele trei luni ale anului trecut, banca din Sibiu a raportat o pierdere netă de circa 905.000 lei şi active totale de 4,08 miliarde lei, care s-au redus până în decembrie cu 20%, la 3,25 miliarde lei.
Activele financiare disponibile pentru vânzare ale instituţiei de credit controlate de Ilie Carabulea s-au păstrat la acelaşi nivel din decembrie, la 39% din total bilanţ, potrivit datelor raportului financiar trimestrial.
Soldul net al creditelor s-a diminuat cu 1% faţă de finele anului trecut, la 1,026 miliarde lei, dinamică înregistrată şi de portofoliul depozitelor atrase, care s-a ajustat la 2,845 miliarde lei, în urma scăderii dobânzilor acordate. Raportul credite brute/depozite s-a redus de la 50,6% în decembrie la 44,8% în martie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Uniunea Europeană încearcă să evite un război comercial cu Donald Trump. Ar putea fi reduse tarifele la importurile de autoturisme din SUA
-
Piedone este noul şef al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - surse
-
Elon Musk a distribuit un interviu de pe platforma X al europarlamentarului Georgiana Teodorescu
Rata creditelor neperformante a scăzut anual de la 39% la 30%, în urma curăţării bilanţului în septembrie anul trecut şi martie anul acesta, creditele scoase din bilanţ şi provizionate integral având o valoare de 305 milioane lei.
"Rezultatele din primul trimestru al anului indică viabilitatea modelului nostru operaţional în condiţiile unui mediu nesigur, plin de provocări. Activitatea generează profit şi după încheierea unui an dificil în care au fost bine provizionate credite din portofoliul istoric al băncii. Suntem mulţumiţi că am reuşit să păstrăm excesul de lichiditate în aşteptarea unei decizii cu privire la o infuzie de capital", a declarat într-un comunicat directorul general al Carpatica, Johan Gabriels.
Venitul net din exploatare a scăzut cu 4%, de la 38,47 milioane lei la 36,84 milioane lei. Venitul net din dobânzi s-a redus cu 46%, la 11,27 milioane lei, cel din comisioane cu 13%, la aproape 5,37 milioane lei, însă venitul net din tranzacţionare s-a apreciat cu 18%, la 3,19 milioane lei, iar cel din active financiare disponibile pentru vânzare a crescut de trei ori, la 10,33 milioane lei.
Cheltuielile operaţionale au avansat cu 1%, la 36,18 milioane lei.
Astfel, profitul brut a coborât cu 74%, de la 2,51 milioane lei la 0,65 milioane lei.
Banca avea la finele lunii martie o solvabilitate de 10,1%, doar puţin peste nivelul cerut de BNR, de 10%, şi în scădere de la 10,8% în decembrie. Lichiditatea imediată, în schimb, a urcat uşor, de la 53,9% la 54,6%.
Capitalurile proprii s-au menţinut la 224 milioane lei. Rata rentabilităţii activelor (ROA) se situa la 0,1%, de la -4,9% în decembrie, iar rata rentabilităţii capitalului (ROE) a ajuns la 1,1%, de la -46,3%.
Carpatica a trecut anul trecut pe pierderi, înregistrând un rezultat negativ de circa 170 milioane lei (38,2 milioane euro), de la un câştig de 38,4 milioane lei în 2013, după ce a constituit provizioane suplimentare de 231,6 milioane lei pentru creditele neperformante.
"Continuăm iniţiativele de a asigura economii în ceea ce priveşte cheltuielile operaţionale atât în anul 2015, cât şi în anii următori. Continuăm procesul de identificare de investitori strategici şi colaborăm cu toate
părţile implicate pentru protejarea viitorului băncii. Estimăm că planurile de creştere vor fi finalizate şi publicate în a două jumătate a anului", mai spune Gabriels.
BCC este listată la Bursa de Valori Bucureşti, iar cele mai recente tranzacţii s-au operat la un preţ de 0,0390 lei/titlu, în urcare cu 9,86% faţă de referinţă. La această cotaţie, capitalizarea băncii este de 122,7 milioane lei.
Citește pe www.zf.ro: BREAKING. Ionuţ Dumitru, profesor ASE: România a depăşit Polonia la PIB per capita şi este peste Ungaria, Croaţia sau Grecia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Fiul Laurei Vicol, viață de nabab în Elveția și Monaco! Câte sute de mii de euro îi transfera mama lui, regulat
CANCAN.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe