Casa de Insolvenţă Transilvania: Numărul cererilor debitorilor de intrare în insolvenţă se va reduce

Numărul cererilor de intrare în insolvenţă depuse de debitori se va reduce în acest an, deoarece cele mai multe companii în dificultate şi-au rezolvat deja problemele în ultimii doi ani, în timp ce solicitările creditorilor se vor menţine constante, estimează Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR).

Urmărește
2 afișări

"În primele două luni s-a înregistrat o scădere a numărului de insolvenţe cu 20%. Suntem în concordanţă cu Statele Unite ale Americii, unde scăderea a fost de 8%. În ceea ce priveşte evoluţia în continuare, cantitativ numărul insolvenţelor se vor reduce în acest an, dar evoluţia va fi diferită în funcţie de părţile care depun cererile. Anul trecut, ponderrea cererilor era 50-50%, debitori- creditori (...) În acest an vom vedea o scădere a ratei cererilor debitorilor, după doi ani de criză în care o mare parte din companiile cu probleme s-au curăţat sau au intrat în restructurare", a declarat miercuri, Andrei Cionca, managing partener CITR la seminarul "Se va opri şirul insolvenţelor în 2011?", organizat de Ziarul Financiar.

El a arătat că şi firmele care nu intrat în reorganizare judiciară au trecut printr-o reorganizare extrajudiciară.

Cionca a explicat, de asemenea, că numărul cererilor depuse de creditori se va menţine constant, în condiţiile în care o cerere depusă astăzi se discută la începutul anului viitor.

"Cererile creditorilor se vor menţine la nivelul din 2010, pentru că acum se judecă cereri depuse în primul semestru din 2010", a precizat Cionca.

În opinia sa, în acest an va avea loc însă o schimbare în piaţa insolvenţei, în contextul revenirii economiei.

”Vom vedea, odată cu ieşirea din criză, care companii au probleme structurale sau care au dificultăţi legate doar de criză. Foarte multe companii au probleme structurale, având în vedere criza managementului din România", a afirmat reprezentantul CITR.

În ceea ce priveşte durata unui proces de restructurare, Cionca a apreciat că şansa de succes este mai ridicată dacă termenul este mai scurt.

"Ștampila de reorganizare pe termen lung nu face bine. Restucturarea nu trebuie să dureze mai mult de un an pentru a avea succes, deși legea permite trei plus un an. Riscul de eşec este mai mare dacă procesul de restructurare durează mai mult", a mai spus Cionca.

În primele două luni, circa 4.000 de firme au intrat în insolvenţă. În ultimii doi ani, numărul insolvenţelor a fost de circa 20.000 de firme de an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici