- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Câştigurile Hidroelectrica au depăşit aşteptările
Hidroelectrica a înregistrat în primul trimestru al acestui an o creştere de aproape 16 ori a profitului brut, de la 5,4 milioane lei în perioada similară a anului trecut la 86,2 milioane lei, (23,92 milioane euro), depăşind astfel de 3,4 ori profitul prognozat pentru întregul an.
Câştigurile Hidroelectrica au depăşit aşteptările (Imagine: Mediafax Foto)
Compania mizează în 2008 pe un profit de 25,2 milioane lei, de 3,2 ori mai mic comparativ cu câştigul de 80,193 milioane lei din 2007.
Oficialii companiei nu au oferit explicaţii privind avansul profitului brut. La calculul acestuia ar putea fi luate în considerarea câştigurile de 40,7 milioane de lei (circa 11 milioane euro) obţinute din vânzarea unor microhidrocentrale, în luna februarie.
Veniturile companiei deţinute de stat au avansat în perioada analizată cu 26,26%, de la 427,74 milioane lei la 540,08 milioane lei (149,79 milioane euro), potrivit datelor producătorului de energie transmise agenţiei MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce înseamnă să fii președinte? Alexander Lukașenko spune că este treaba unui bărbat: „Doamne ferește să fie aleasă o femeie în Belarus”
-
Sorin Grindeanu anunţă că se va circula de săptămâna viitoare pe încă 32 de kilometri din Autostrada Moldovei
-
Armata israeliană susţine că a ucis un comandant al organizaţiei Jihadul Islamic Palestinian
-
Viktor Orban afirmă că UE trebuie să regândească sancţiunile aplicate Rusiei. Care este explicaţia lui
Hidroelectrica a revizuit în creştere, săptămâna trecută, cu 3,3% veniturile totale pentru acest an, la 2,14 miliarde lei, dar în scădere cu 5,8% faţă de nivelul de 2,27 miliarde de lei din 2007.
Hidroelectrica, cel mai ieftin producător de electricitate din România, a realizat în primul trimestru cu 22,26% mai multă electricitate, respectiv 4,37 TWh. În ianuarie-martie 2007, producţia companiei a fost de 3,57 TWh.
Cheltuielile Hidroelectrica au crescut mai lent decât veniturile, cu 7,45%, ridicându-se la 453,82 milioane lei.
Cifra de afaceri a producătorului de energie a crescut într-un ritm apropiat de cel al veniturilor, cu 26,84%, de la 418,93 milioane lei în primele trei luni ale anului trecut, la 531,39 milioane lei.
Pentru acest an, bugetul de investiţii, în valoare de 1,1 miliarde lei, va fi susţinut, în cea mai mare parte, din sursele proprii ale companiei, respectiv 750 milioane lei, şi din credite de la bănci din străinătate, de 350 milioane lei. De la bugetul de stat Hidroelectrica va primi 7,5 milioane lei.
Hidroelectrica, deţinută de Ministerul Economiei şi Finanţelor, a acoperit anul trecut 25% din consumul de energie la nivel naţional, producând 15,6 TWh, cu 12,1% mai puţin faţă de nivelul de 17,7 TWh din anul 2006, din cauza secetei din timpul verii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO